Venedikt Erofeev, "Moscova - Petuşki" reloaded
Un fel de On the Road cu final kafkian, în care maşina e înlocuită de trenul personal care merge de la Moscova până la halta localităţii Petuşki, iar lui Dean Moriarty al lui Kerouac îi ţine locul alcoolicul Venecika, o combinaţie între toţi Karamazovii (fraţii buni, fratele vitreg şi tata) amalgamaţi, plus Consulul lui Malcolm Lowry. Altceva în afară de drum, la urma urmei, n-are în comun cu cartea americanului (decât că e tot o carte-cult, eventual), căreia îi e superioară, aş zice, nu doar prin aceea că beţivul-mistic-rusesc-standard Venecika e un personaj mai ataşant decât beatnicul-american-standard Dean, ci şi pentru că, dincolo de toate reţetele urmuzian-jarryste de cocteiluri cu lac industrial, bere Jiguliovskoe, loţiuni antiperspirante, ojă şi alte angelice drăcovenii cât se poate de implauzibile (practicate şi ingurgitate chiar în realitatea reală de Erofeev, de altfel), de dialogurile ionmureşaniene cu îngerii, de viziunile walpurgice, feeric-coşmareşti, din tren - dincolo de toate astea, deci, poemul epic al rusului e unul tragic. Alcoolismul lui Venecika are, să zic aşa, baze metafizice; nu vine ca reacţie la prostia şi răutatea istoriei (deşi Erofeev spune, într-un documentar făcut cu puţină vreme înainte morţii, că înainte de douăzeci de ani, intrând plin de pioasă râvnă de studiu în Universitatea Lomonosov din Moscova, s-a uitat în dreapta şi a văzut din prima rahatul comunist, s-a uitat în stânga - idem, şi ca o consecinţă firească, conchide el, "I fell into Leibniz and alcohol". Când e întrebat ce legătură poate fi între Leibniz şi alcool, Venedikt râde mut – cancerul de gât, proaspăt operat (inutil, se va vedea), nu-i îngăduia mai mult –, ridică laringofonul şi spune: "What a coarse mind you have!"); de asemenea, nu are, evident, nimic hedonic în el; este singura reacţie normală în faţa anormalităţii somatice a lumii. Bea ca disperatul pentru că e, fireşte, disperat. „Moscova – Petuşki” e un De profundis intonat de un beţiv pe care numai alcoolul şi literatura îl mai fac să funcţioneze cât de cât în bolgie. (Literatura, pentru că poemul e un vast intertext în care sunt prinse, pe lângă Divina Comedie şi Faust, tot felul de referinţe la ruşii mari şi mici.) E, aşadar, poem mistic, satiră, roman-parabolă, prozometru intertextual, toate la un loc în numai o sută de pagini. Oare se înţelege dacă-mi place sau nu? :)
Iar am depăşit contururile frazei, iar o să mă certe Alexandru... :)
25 Comentarii:
eu zic sa depasiti cu incredere si data viitoare, nu cred ca se supara nimeni sa citeasca ceva ca randurile de mai sus :)
Uf, de ce n-am emoticon din ala care roseste, sa vada toata lumea ce modest sunt cand ma lauzi? :)
Sper ca e ok daca ne tutuim, nu?
a, e ok, sigur! de fapt eram eu un pic confuza si nu stiam daca sa zic tu/voi/dvs. :) deci reformulez: eu zic sa depasesti cu incredere si data viitoare. desi, daca ma gandesc bine, taaare as vrea sa vad cum scrii despre o carte intr-o singura fraza :)
Deci din dilema asta nu prea pot iesi, nu? :)
pai despre cartea asta nu se poate zice doar o fraza. eventual scrie fiecare o fraza si citim intregul.
@ white noise: sunt sigura ca nu se poate zice doar o fraza (de fapt, despre ce carte se poate zice doar o fraza? nu luam in calcul raspunsul evident - despre alea foarte proaste). dar daca si-au intitulat blogul asa fac oamenii curiosi :)
@white noise si zum: ideea este sa ai un punct de plecare, sa provocam oamenii sa caute mai mult. La urma urmei, nici o recenzie nu poate acoperi toate aspectele posibile ale unei carti.
Aha, deci ati pornit la drum.
Uite ca, daca stiam ca Radu va trisa si se va furisa din corsetul prea strimt al unei singure fraze, poate ca ma incumetam si eu sa vin in calatoria asta albastra. Chestia cu o singura fraza, zau, e inumana. Pentru carte. :)
Despre "Moscova - Petuski" imi da si mie mina sa scriu asa, dupa Radu, in numai patru cuvinte: A se citi in tren!
Drum bun!
P.S.: Cinci cuvinte, na, ca am trisat si eu!
Dar altceva voiam sa mai zic. Ca voua, Radu si Ovidiu, cu carti proaspete la bord - ale voastre, inca nelansate - va arde de joaca si de blogareala. Va invidiez! (limba scoasa)
Asa, m-am usurat.
@Ovidiu Baron & zum - am inteles regula jocului, eu doar incercam sa-l apar pe Radu, sa nu fie certat prea tare ca a scris mai mult:)
@ Zum & Vera: Ce sa-i fac, scriu lung pen' ca n-am timp sa scriu scurt :P. Dar ma pot scoate parafrazand structuralistii - nu exista limite maximale pentru fraza. Sau nu ma scot? Greu cu frazeologia...
@ White Noise: Merit s-o incasez, am incalcat deja de doua ori regula jocului; incerc, incerc sa ma limitez, dar e greu cu temperanta... :) Oricum, daca nici solidarii intru Jack Gladney nu s-ar mai apara reciproc, atunci dilema lui Camus (solitar sau solidar?) ar fi rezolvata gordian - pentru ca solidaritatea ar fi deja istorie. Subsecvent & pe cale de consecinta, raman dator cu un suc.
@ Radu Vancu: e bun si sucul. si de altfel e foarte placut asa, cu vorbarie multa :)
@Vera: Radu e un trisor par excellence, se pricepe sa schimbe regulile jocului din mers, ba iti mai aduce si argumente atat de simpatice si inocente, ca iti vine imediat sa-l crezi. Sa vezi ce definitie a frazei va iesi din blogul asta! Si sa stii ca invitatia ta ramane valabila.
Trisor, deci? Ai, ai, rau am mai ajuns, Piturca al doilea, ce mai... :)
@Ovidiu: Si exact de asta il iubim noi! :)
(Idem @Radu, dar mai discret, asa, in paranteza)
@Ovidiu iarasi: Multumesc. Intii sa rumeg bine noile definitii. Imi place site-ul, bravo!
pt vera
daca consideri ca moskova-petuski e o carte de citit, si eventual uitat, "in tren", imi e f clar ca esti in stadiul cartilor de telefoane, de bucate, etc.
dupa parerea mea, e de nivelul ilf si petrov, si ar merita inclusa in programa scolara. desi e o sursa permanta de umor, nu poti sa nu constati mizeria vietzii in societatea "multilateral dezvoltata".
s-ar putea sa ai o scuza: sa fii tanara si sa nu fi avut parte de binefacerile acelei epoci ...
Draga anonim, daca tot tii sa dai lectii de proza Verei Niculescu (despre ale carei volume de povestiri, premiate de USR, un ageamiu ca Dan C. Mihailescu vorbeste asa de frumos), atunci macar incearca sa nu produci cacofonii ("daca consideri") si sa nu mai pui virgula inainte de etc. Sau cer prea mult :)?
Draga Radu, mai stii cum rideam intr-o seara peste masa de la Bufnita, cind iti povesteam despre prima lectura a cartii, care mi-a produs mare placere tocmai fiindca a avut loc intr-o lunga calatorie? Zimbesc, ce sa fac...
Citesc mereu in tren - castile mici in urechi, cartea in poala (si cit dureaza pina aleg cartea de tren, cartea cu mot dodolot!), izolarea perfecta, privitul pe geam cind si cind, orele nesfirsite, traverse, traverse, rinduri, rinduri...
A doua lectura a fost inainte de vizionarea documentarului - stii tu care - acasa, cu creionul in mina. Nu inflorea la fel iasomia, nici nu mai mirosea a cenaclu literar incropit pe banchete de tren...
Seara frumoasa!
P.S.: Ah, cartea de telefoane, ce poezie a numelor! Cartea de bucate? Oftat prelung, miresme cotropitoare...
@Vera, Ritualul de alegere a cartii de tren este FOARTE insemnat; eu mereu intirzii din cauza lui :)
Da, si cartea de bucate, cu metafore care i-ar fi placut lui il postino din "Il postino" - "urs de mamaliga", "supa cu puf de ou", "cuiburi de rindunele", "mere pe canapea", "guguluf", dar si "pesmeti Florina". Sau titluri care anunta adevarate romane de aventuri, "Pregatirea iepurelui"... (din romanul clasic al d-nei Sanda Marin).
P.S. Si "Mersul trenurilor", ce poezie a haltelor, mai ales, ar trebui citita cu aceste versuri din Emil Brumaru in casti:
"Pentru ce se duc, Nichita,
Trenurile lungi pe linii,
Tremurind de infinita
Gingasie a luminii?"
eu maine merg 5 ore cu trenul :) si de data asta, cel putin pentru calatoria de maine, sar peste ritualul de alegere a cartii. e clar ca o sa iau cu mine Moskova-Petuski. si, probabil, o carte de poezii. inca nu stiu daca Mircea Ivanescu sau Naum. mai greu va fi cu drumul de intoarcere...
@Alexandru:
Exact, ritualul care te face sa intirzii! Nici prea mica, sa nu ti se termine, nici prea mare, ca trage la bagaj si oricum acolo, la destinatie, mai cumperi altele!... Dar sa aiba "ceva"-ul care iti umple si imbogateste calatoria.
Imi amintesc un Craciun in Germania, cu "Camera obscura". Desi ma straduiam sa-mi dramuiesc paginile, cartea mi s-a terminat la drum si dupa prima zi de stat in Augsburg. Am facut ce nu mai facusem niciodata: am recitit-o asa, ca pe "tigara de la tigara". Minunata experienta.
Iata, la schimb, si un titlu din cartea (mai mult decit de bucate) a lui Radu Anton Roman: "Porcăriile noastre, cele de toate iernile şi câşlegile". Din capitolul "Mese lângă îngeri".
@Zum: Minunat!
In "Rege, dama, valet", de Nabokov, Dreyer citeste in tren o antologie de versuri. Semnul de carte e violet, de matase. Sotia l-ar ucide! ;)
Sigur că-mi aduc aminte, Vera. M-am gândit atunci că literatura a fost de la bun început legată de călătorie, şi tematic (vezi drumurile iniţiatice din basme, vezi epopeea lui Ghilgameş, vezi "Odiseea" etc.), şi retoric (Curtius, în "Literatura europeană şi Evul Mediu latin", constată că Antichitatea impusese ca figură retorică obligatorie compararea compunerii unei opere cu călătoria pe mare, astfel încât a face poezie ajunge să fie sinonim cu a ridica pânzele, cu "vela dare", ca în "Georgicele" lui Vergiliu), astfel încât lectura în tren e o frumoasă punere în abis a condiţiei înseşi a literaturii. Citeşti călătorind şi călătoreşti citind. Întorcând pagina cărţii, mai ridici un mic bompres, o mică pânză a fregatei livreşti. Iar a citi în timp ce călătoreşti că scriitorul îşi imaginează personajele citind în timp ce călătoresc (cam ca în "Moscova-Petuşki", dar cu nuanţa că Venecika citeşte direct din cărţile memoriei, nu din vreo carte materială) e o dublă, ba chiar triplă punere în abis (iar dacă ne mai gândim că ne citeşte şi cineva pe noi atunci, în vreme ce călătorim, şi de fapt în toată lunga noastră călătorie, care continuă multă vreme după ce coborâm din tren - ei bine, atunci chiar că se sparie gândul).
Vezi, aşadar, că orice carte trece de fapt un test ultim atunci când se lasă sau nu citită în tren. Îndemnul tău, "A se citi în tren!", cred că e de fapt un imperativ categoric al lecturii. Cartea care nu se poate citi în tren e una crudă, în dublul sens - necoaptă şi lipsită de empatie.
Dragă Radu,
Răspunsul tău e chiar poezia de sâmbătă.
"Cartea care nu se poate citi în tren e un crudă" - îmi place. Testul trenului!
De ce unii consideră că e terfelită cartea pe care o iei într-o călătorie? E o înălţare firească. Ce frumos spunea mai acum două seri Dan C. Mihăilescu că scriitorii nu-s sfinţii din manuale. Nici cărţile icoane. Sunt fiinţe de carne, au suflet, respiră, vor să te însoţească.
Uite, în Nabokov cititul în tren sau pe plajă face parte din "sistemul" care îi salvează viaţa. El citeşte absorbit, ea cască plictisită şi se gândeşte cum l-ar mai strânge de gât...
El:
"Soţul ei, însă, stătea relativ departe, citind o carte legată în marochin violet. Citea atent şi cu plăcere. Nimic nu exista dincolo de pagina însorită. A dat pagina, a privit în jur, iar lumea înconjurătoare, avidă, ca un câine jucăuş aşteptând acea clipă, s-a năpustit asupra lui cu un nemaipomenit salt."
Ea:
"O carte elegantă este potrivită pe o masă dintr-un salon. Într-un vagon de tren, pentru a alunga plictiseala, poţi frunzări vreo revistă ieftină. Dar să fii absorbit şi să te delectezi... poezii, vă rog... într-un volum scump legat... o persoană care se crede afacerist nu poate, nu trebuie, nu poate să îndrăznească să se poarte astfel. (...)Încă una dintre toanele lui de fandosit. Prea bine, prietene, fandoseşte-te în continuare. Ce drăguţ ar fi să îi smulg cartea aia din mâini şi s-o închid sus, într-o valiză."
Retuş: Cind spun "sistemul" care îi salvează viaţa mă refer la un personaj, desigur.
(mai joacă feste micimea ferestruicii în care scrii aici)
Prima carte despre "călătorie" este Odisea, Ghilgameş merge ca poem eroic, călătoria eroului şi a semizeului sumerian are caracter prometeic.
Un punct de vedere interesant asupra călătoriei lui Venea, cu multe deschideri, cu multe orientări, dar păcat că nu s-a insistat mai mult asupra vreuneia.
Eu am insista, era să să scriu am băut una :)
http://iduca-dima.blogspot.com/2010/10/un-nou-ulise-antierou.html
Trimiteți un comentariu