Ştefan Agopian, Sara
Sara - personajul - e impresionantă atât prin prezenţă, cât şi prin absenţă, atât prin existenţa reală, cât şi prin pseudo-realităţile în care pluteşte, alături de oameni şi spiriduşi. Apărută în două secvenţe esenţiale, cea a unei copilării în Spania şi cea a adopţiei, de către medicul şi alchimistul Israel Hübner, în Sibiu, Sara are chiar capacitatea de a călători în timp şi de a alterna perioadele de viaţă cu cele de moarte, astfel încât cei din jurul său ajung să se întrebe dacă mai trăieşte. Percepe realitatea în multe straturi şi substraturi, uneori cu o cruzime care îi sporeşte şi mai mult drăgălăşenia. Un alt plan al romanului se conturează în jurul comunităţii săseşti din Sibiul începutului de secol optsprezece, în contextul tensiunilor dintre saşi şi celelalte naţii - românii, maghiarii. E o nobilime iubitoare de viaţă, care se scaldă în bani, în bere şi în mici istorii (deci nu doar în bere şi mici :)) politice, financiare, pasionale sau perverse. Cel mai reuşit mi se pare personajul Casimir Spurck, un bătrân obsedat de Sara, al cărei tablou îl admiră, aşezat pe scaun, în pielea goală, în fiecare zi. Două gemene, Clara şi Gertruda Barberini sunt, alături de Sara, reprezentantele unei feminităţi surprinzătoare, care oscilează între diafan şi grotescul unor iubiri convenţionale. În sânul nobilimii se petrec crime, trădări, mici răsturnări de situaţie ,întâlniri brutale. Singura iubire împlinită pare să fie cea dintre Sara şi Tobit. Naratorul face salturi, mai mult sau mai puţin discrete, din istorie în carte şi din vis în realitate, într-o succesiune incredibilă de registre, astfel că, dacă vrei să fii un cititor cuminte şi naiv, nu ştii prea bine când să râzi şi când să plângi. Fantezia debordantă transformă orice întâmplare banală într-o poveste. Fiecare lucru şi fiecare sentiment au aromă, densitate sau culoare. Existenţele sunt legate între ele prin fire nevăzute, înnodate ici şi colo. Oamenii pot să zboare, timpul este reversibil, limitele dintre firesc şi nefiresc sunt aproape invizibile, ce poţi cere mai mult de la o carte?
14 Comentarii:
nu zice nimeni, nimic? zic eu: "Sara" e o bijuterie, la fel si "Tobit", numai "Tache..." parca le intrece un pic :)
Da, as dori sa scriu si eu asa, intr-o buna zi. Poate la anu' :)
...iar "Manualul intamplarilor" e Alephul agopian, una din putinele capodopere sub o suta de pagini pe care le stiu.
Hmmm... foarte interesant! Ce alte capodopere sub 100p mai ştii? :)
(o să mă gîndesc şi eu)
Pai hai sa trec primele cinci care-mi vin in minte:
"Micul Print"
"Moartea lui Ivan Ilici"
"Djamilia" lui Aitmatov
"Moscova Petuski"
"REM"-ul lui Cartarescu
Si, tiparita adecvat, chiar si "Moartea la Venetia".
Să ştii că nu te-am întrebat de dragul de a face vreun clasament la ”categoria uşoară”, voiam doar să aflu ce cărţi îţi mai plac :). Şi uite, n-am citit Djamilia, nici Moscova Petuski.
Adaug şi eu, fără să mă gîndesc prea mult, cinci titluri la lista ta: Zazie a lui Quéneau, Spuma zilelor (parcă nu trece mult de 100 p. :) a lui Vian, Cronopii şi gloriile lui Cortazar (celelalte capodopere ale lui fiind mai lungi :), Bartleby-ul lui Melville, Mantaua lui Gogol...
A, să nu uit: ştii care e cea mai scurtă capodoperă?
O nuvelă-într-o-frază de Augusto Monterosso:
”Cînd se trezi, dinozaurul era tot lîngă el”
(”Dinozaurul” se cheamă : ))
"Cuando despertó, el dinosaurio todavía estaba allí", asta ar insemna mai degraba "era tot acolo" decat "langa el", cred (unde mai pui si ca subiectul e inclus, fara sa ni se spuna daca e unel sau o ea).
De Monterroso (nu Monterosso :) ) am auzit prima data, daca nu ma insel, in dialogurile din "Borges despre Borges", aparute la "Dacia" in 1990, parca, si mi-a placut si mie. Cred ca tocmai mi-ai dat mat, nu reusesc sa gasesc nici o proza mai scurta si mai expresiva decat asta. Chapeau.
Vai, dacă ai şti ce rău îmi pare că am stricat bunătate de capodoperă! ”...era tot acolo” e perfect, nu se poate altfel. M-am grăbit şi m-am luat după o traducere franţuzească aiurea - ceva cu ...”était toujours à ses côtés". Şi i-am pocit şi numele... :)
Eu am aflat de el de la Rita, o prietenă din Chile. A încercat să mă înveţe spaniolă cu fabulele lui. Spaniolă n-am învăţat cine ştie ce, dar fabulele mi-au plăcut. (Îl pomeneşte şi Vila-Matas printre bartlebies, pentru că e brev, nu mi se pare un motiv întemeiat :)
Nici vorba, n-ai stricat nimic, ba chiar dimpotriva, ai reparat - mi-ai reparat memoria, pentru ca daca nu-l pomeneai tu, cine stie daca si cand imi mai aminteam de el :)
De fapt, varianta corecta este:
”Când ne trezim, dinozaurii sunt tot printre noi”
:)
:))
Asta numai daca ne mai trezim... :)
:)))
Am o slăbiciune pentru cărţile (şi filmele) cu dinozauri, nu ştiu de ce. Capodopera lui Monterroso e foarte bine scrisă, am doar un mic reproş: ça manque un peu d'action :)
(Unde am ajuns de la Sara! Désolé :)
Cel mai grav, în cazul dinozaurilor, este că nici nu le putem spune în față că nu ne plac...
Trimiteți un comentariu