sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Poemul de sâmbăta asta (32)

O. Nimigean, Nu, revolta nu a pierit

Nu, revolta nu a pierit. Mi-e la fel de silă de guşile unsuroase de la prezidii. De cefe. De porcii care se cred Dumnezeu. De primarii care-ţi dau un cârnat şi o bere. De băieţii finuţi care s-au futut în cur cu securitatea. De limbile puţind a căcat ale rezistenţilor prin cultură. De târlă. De ţaţe. De Patriarh. Dar nu vreau să plec nicăieri. Vreau să mă vindec de urticaria epifenomenelor.
Cineva, mult umilul, trebuie să îi iubească.

marți, 24 noiembrie 2009

Angela Marinescu, Probleme personale

Am citit pe coperta inferioară a vol. Probleme personale al Angelei Marinescu cele câteva extrase critice. Unul dintre ele a căzut în capcana formaţiei mediciniste a poetei. Chirurgie, bisturiu, sfârtecare... poeta “face curat”, decupează şi înlătură excrescenţe incomode sau organe bolnave. Este adevărat că, între disecare şi... secare, se preferă prima variantă, doar ni se arată “rectul plin de sânge” al poetului "introdus în manuale", dar distanţa dintre cea care scrie şi poemul său se reduce într-atât, încât nasul inhalează de aproape mirosuri fetide: ”Eu am o relaţie acută cu anumite mirosuri / să îi spun de-a dreptul, cu parfumurile mortuare / acelea amare şi grele, pe care japonezii le-au adus la cel / mai înalt grad al rafinamentului ce nici nu mai este mortuar /este pur şi simplu excitant (...) ” Aşadar, nu se stă în picioare, deasupra organismului întins, inert al poemului, ci lângă acesta, în densitate spaţială deplină, ca sardelele, pentru ca cei doi - scriitoarea şi poemul - să devină buni conducători de căldură într-un mediu literar de multe ori ingrat şi ostil. Nu mi se pare o modalitate tocmai medicală, profesionistă de resuscitare a unei poezii devalorizate prin experimente nefericite, cu -isme la sfârşit, aflată într-un soi de moarte c(l)inică (“am fost o alcoolică / postmodernă şi slabă / pentru că am suferit / un şoc / al poeziei improprii / şocul livresc / al libertăţii unei / maimuţe în flăcările iadului ”), ci una radicală, violent- necesară, concretizată prin măsuri de prim-ajutor, în contratimp cu minuţia chirurgului, prin respiraţie gură la gură, prin apăsări toracice, poate chiar şi cu picioarele, astfel încât sângele să poată reporni. Nu se recurge sub nicio formă la vreuna dintre substanţele farmaceutice de tip pastile, perfuzii sau anestezice care ar afecta acuitatea simţurilor. Împotriva durerii nu se ia niciodată nimic; temperatura confortabilă nu îţi poate deschide adâncimi reale în propriile fisuri. Şi, oricum, toxicomania adevărată din poemul cu acelaşi nume a fost una de natură livrescă. Redescoperită, subiectivitatea paradoxală, incisivă, dar total expansivă, amestec de pathos şi ură, de sexualitate şi adoraţie, de curaj şi de teamă, îmbibată de repulsia faţă de “poezia bătrâneţii”( “o reptilă ce-ţi taie răsuflarea, / o surprind că mă epuizează cu o grosolănie de-o feminitate masculină / bătrâneţea este o cârpă pe care o foloseşti după consumarea / unui act homosexual”- Nu putem judeca realitatea cu bun-simţ) se avântă mai mereu, prin deversări, prin fluxuri imprevizibile sau prin jeturi ignifuge (se face referire şi la casa cu colţ din Zabriskie Point, filmul lui Antonioni, cu scena uneia dintre cele mai frumoase explozii din istoria cinematografului!- http://www.youtube.com/watch?v=ResQFDDsDAI) : “tabăr cu o dorinţă ucigătoare / şi degradantă”; “perspectivă totalitară asupra lumii / când victimele îşi unesc forţele şi apoi / îşi dau foc cu ură / şi îşi dezgolesc sânii înroşiţi cu ochii nepăsători / şi detaşaţi ca ai sinucigaşilor în serie / sau ca ai celor condamnaţi la moarte.” Nimic din aerul septic al spitalului, ci toate spasmele vieţii înseşi, animată de un teribil instinct revoluţionar, distructiv şi purificator în acelaşi timp. Nimic din tactilitatea aceea tocită de latexul mănuşii chirurgicale nu se regăseşte aici, căci Angela Marinescu nu se menajează, din contră: se expune tuturor pericolelor agenţilor necrofagi ai pseudopoeziei pentru a se dona pe de-a-ntregul propriului poem, astfel încât acesta să redevină viu şi autentic, să scape de conectarea la aparatele prin care i se menţine respiraţia artificială. Într-adevăr, metabolismul poematic şi cel biologic ajung să se sincronizeze perfect în Probleme personale. Poeta este în primul rând donatorul, voluntarul şi abia pe urmă, biografic vorbind, medicul.

imagine: Eva Svankmajerova, The making of a hole, 1987

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Poemul de sâmbăta asta (31)

Tema Teodorei Coman demandă de la bloggerii cu poezii sâmbetiste texte în care poeţii vorbesc despre poeţi. Grea temă, tocmai pentru că prea multe poeme la care ţii îţi vin în minte - de la "Epigonii" masculului alpha al poeziei române, la poemele lui O. Nimigean dedicate lui Michael Astner şi Constantin Acosmei, sau la poemul lui Radu Andriescu despre prietenii lui, pingponghiştii ieşeni Nimigean, Astner şi Acosmei. Ca să nu mai vorbesc de poemele douămiiştilor, în care toată lumea pomeneşte pe toată lumea, încât ai de la un punct încolo impresia că toată generaţia e, dacă nu o big happy family, atunci măcar un Beverly Hills 90210 al literelor române.
Însă am ales un text în care un poet (român) scrie despre sfaturile date de alt poet (austriac) tinerilor ucenici. Nu e, tehnic vorbind, cazul unui poet scriind despre un altul, ci despre un poet care scrie despre cele scrise de un altul unor terţi juni poeţi. Câtamai intertextul! :)

Aşadar, Mircea Ivănescu (cine altul putea fi aşa de amator de intertexte? Adică, pardon, nu amator, profesionist al lor!), poezia e altceva?

nu trebuie să povesteşti în poezie - am citit
un sfat către un tânăr poet - deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini -
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumina cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini - aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei - ar fi numai un chip,o imagine -
şi ea - adevărata ei fiinţă?

miercuri, 18 noiembrie 2009

Mircea Vulcănescu. O efigie

Când te gândeşti la Mircea Vulcănescu, ştii că nu mai este vorba numai despre intelectualul format în Franţa (sub influenţa directă a neotomistului Jacques Maritain, al cărui cerc l-a frecventat, şi sub aceea indirectă a marxistului creştinat Nikolai Berdiaev, căruia i-a urmărit conferinţele), revenit acasă ca primus inter pares recunoscut ca atare de orgolioşi, altfel inflexibili sub acest aspect, precum Noica sau Eliade; nici doar despre finanţistul care, de la rebeliunea legionară şi până la 23 august 1944, a avut cu succes în grijă destinul economic al României, scoţând, se pare, profit chiar sub ocupaţia germană şi determinându-l, cu al său Proiect economic pentru Estul Europei, pe luminatul preşedinte Masaryk să exclame: „il a des traits de génie”! ; nici exclusiv despre incoruptibilul director general al Vămilor, demis în septembrie 1937 pentru culpa de a fi descoperit şi denunţat contrabanda cu băuturi şi ţigări patronată de Eduard Mirto, fostul ministru al Comunicaţiilor. Toate aceste date imediate ale legendei personale, necesare şi importante, pălesc în faţa nimbului transpersonal al sfântului închisorilor.
Despre Mircea Vulcănescu nu se mai poate scrie decât direct în efigie. Finalul dostoievskian al existenţei sale goetheene i-a metamorfozat viaţa într-o poveste exemplară, în sensul fabulelor mistice ale Patericului, al marilor pilde sapienţiale ori al naraţiunilor esoterice despre sacrificiu. În ziua din vara sau toamna anului 1952 în care, ca într-un act de kenoză (cum altfel?) suicidară, Vulcănescu se întinde pe cimentul rece şi jilav al infernalei camere de tortură Zarca din închisoarea Aiudului pentru a susţine şi încălzi trupul unui tânăr leşinat, biografia lui e definitiv transmutată în hagiografie.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Poemul de sâmbăta asta (30). Recital Komartin, Coman, Vancu

Înainte să pună Radu un nou pds, postez câteva secvenţe de la întâlnirea de aseară, din subterana librăriei "Constantin Noica" din Sibiu. În rolurile principale, cei trei poeţi din titlu. În roluri secundare, tinere pasionate de fotografie şi zgomote de fond (adică tinere şi zgomote, nu tinere pasionate de zgomote). Cu participarea extraordinară a criticului Andrei Terian.
Gata, am zis. Mă duc să beau cafeaua.













joi, 12 noiembrie 2009

Poeţi de Cartier la Sibiu




Cum zice şi Claudiu pe blogul lui, e prima lansare de când au apărut cărţile la care suntem toţi trei la un loc. Aşa că veniţi vineri de la şase seara la "Humanitas", nu rataţi ocazia! :)

Laxative, diuretice, constipante literare

La sugestia unui guest star (e vorba de un comentariu al Mihaelei Ursa), pornim aici o listă privitoare la unele dintre cele mai intime efecte somatice ale literaturii, la care vă rugăm să adăugaţi şi voi după pofta inimii, a vezicii şi a intestinului gros (sau, după caz, să tăiaţi).

Laxative literare

În categoria asta bănuiesc că ar trebui să intre cărţi care-ţi trec prin sistem la fel de uşor şi de eficient precum iaurturile Activia, lăsându-te uşurat, uşor, aproape imponderabil (sub aspect psiho-somatic, fireşte). Ar putea intra aici poeţi tranzitivi imediat lizibili & delectabili, ludici & inteligenţi, precum Khasis, Leac, Acosmei, Vakulovski, Bodiu; prozatori care te reţin îndelung pe soclul zeului de porţelan, fie pentru că intriga e captivantă – şi atunci e cel mai probabil că citeşti un Chandler, un Clancy, un Block –, fie pentru că ai sub ochi picanterii pe care ai roşi dacă le-ai citi în sânul familiei – şi se poate să nu te mai poţi despinde de plăcerile vinovate ale paginilor lui Miller, Mailer Charles Bukowski. Sunt remediul necesar după texte cu lungi meniuri de mâncăruri, de la Petronius la Sadoveanu, care or fi ele savuroase, dar cad greu la stomac.

Diuretice literare

Aici socotesc că sunt două familii mari de medicaţii: primo, cele care te fac să râzi de te pişi pe tine – de la Caragiale şi Cioran (da, da!) la Daniil Harms şi Venedikt Erofeev; secundo, cele care te aduc în halul în care mai că faci pe tine de groază & cutremurare – Kafka, Ioan Es. Pop. Ba, dacă stau şi mă gândesc bine, ar mai fi şi o a treia ramură - a textelor care-ţi dau o poftă de băut care-ţi scoate din pepeni vezica – din punctul ăsta de vedere, Venedikt şi Es. Pop ar intra, de asemenea, şi aici, alături de Malcolm Lowry şi Ion Mureşan.


Constipante literare

Aici ar putea sta deja amintitele antologii de meniuri pantagruelice ale lui Petronius şi Sadoveanu. Că veni vorba de Pantagruel, referinţa primă poate că e Rabelais, deşi el poate da grave complicaţii – mai întâi cade greu la stomac şi constipă cu tot potolul şi haleala respectivă, după care te face să râzi până te pişi pe tine (da, într-adevăr, trebuia amintit şi mai sus. A se face cuvenita rectificare.) Dintre poeţi, scremere & încleştare a dinţilor asigură cei hiper-reflexivi şi oraculari – Barbu, uneori Blaga, Ioan Alexandru, Ştefan Aug. Doinaş. De asemenea, hiper-intertextualii în genul lui Mircea Ivănescu ori Mircea Cărtărescu. În general, toţi cei care fac transport pe scară prea largă de diverse materii prin corpul literaturii.

Cam asta ar fi lista de plecare. Propun s-o completăm şi s-o vindem prin librării homeopate. Ce ziceţi?

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Poemul de sâmbăta asta (29)

Cum azi şi mâine se va vorbi mult la Sibiu despre Iustin Panţa (revista "Euphorion" organizează a şaptea ediţie a Zilelor "Iustin Panţa"), se subînţelege că şi altceva decât patriotismul local mă îndreptăţeşte să postez un text al acestui atât de personal poet, într-adevăr euphorionic - ridicat prea repede de pe pământ, întocmai ca Euphorion, fiul lui Faust şi al Elenei.

Aşadar, Iustin Panţa, Ce frumos arde focul tău

După ce am mai pus câteva lemne pe focul din sobă,
Ce frumos arde focul tău, a spus ea.
Am stat un timp şi am vorbit despre lucruri simple.
Dar cuvintele, Ce frumos arde focul tău, tonul vocii, gestul sapienţial
şi blând al capului, şi mai ales pronumele "tău" -
toate astea au rămas: liniştea şi simplitatea adâncă a lucrurilor;
iarăşi: numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată.
Este scena care a provocat peste alte câteva săptămâni

întâmplarea face să locuieşti chiar în piaţeta unde se instalează parcul de distracţii al copiilor, s-au montat mecanismele - maşinuţe electrice, cutia cu manetă, caruselul - o femeie frumoasă din metal, cu mâinile ridicate, de fusta căreia sunt prinse băncuţele unde se aşază copiii ca să fie rotiţi în cercuri suitoare/coborâtoare. Doar că motorul caruselului nu funcţionează, femeia mecanică stă imobilă şi cu faţa-i enormă priveşte direct spre fereastra ta, într-o noapte, deschizând-o, ai fost copleşit, ca sub o stare de hipnoză, de imobilitatea chipului şi privirii ei, de atunci nu mai aeriseşti dimineaţa, nu mai priveşti seara pe geam - ştii că ea continuă să te privească ăst timp

întâmplarea dintr-o noapte, în cartierul meu de la marginea oraşului
când o pană de curent ne-a lăsat în întuneric, singuri, în camera strâmtă.
Nu aveam la îndemână decât jarul ţigării şi brusc am simţit nevoia să-i văd faţa.
Şi atunci i-am purtat ţigara în jurul chipului -
figura ei era, cufundată în fumul şi lumina aproape inexistente ale ţigării,
doar un halou, faţa ei mai reprezenta doar privirea,
Cred că suntem prieteni acum, i-am spus în camera din cartierul de la marginea oraşului,
era replica mea la, Ce frumos arde focul tău.

luni, 2 noiembrie 2009

René Wellek, "Istoria criticii literare moderne" (detaliu)

"Ar trebui să se recunoască cinstit că istoria criticii prezintă un interes intrinsec, independent de legătura ei cu istoria practicii scrisului: ea constituie pur şi simplu o ramură a istoriei ideilor care se află într-o relaţie destul de slabă cu literatura propriu-zisă produsă într-o anumită epocă. Fără îndoială că se poate demonstra influenţa teoriei asupra practicii şi, într-o măsură mai mică, a practicii asupra teoriei, dar aceasta este o problemă nouă şi dificilă, care nu trebuie confundată cu istoria internă a criticii. Noi vom pleca de la principiul că relaţia dintre teorie şi practică e indirectă şi că, în ceea ce ne priveşte, o putem ignora. (...) Studierea influenţei criticii asupra poeziei şi viceversa ar destrăma unitatea temei noastre, continuitatea şi dezvoltarea ei independentă, făcând ca istoria criticii să se dizolve în istoria literaturii".
Iată, aşadar, de ce se teme unul dintre cei mai autoritari şi influenţi critici literari ai secolului al XX-lea: de posibilitatea existenţei vreunei relaţii între critică şi literatură. Când şi de ce au ajuns oare criticii cei mai raţionali să aibă teama asta iraţională de literatură?

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)


"Fără speranţă" (1) "Ghimpl-netotul şi alte povestiri" (1) "Jurnalul unei fete greu de multumit" (2) "Mireasa cu şosete roşii" (1) "Muzeul negru" (1) "negru la albino" (1) "Speranţă abandonată" (1) "Steaua Sudului" (1) "Trei într-o barcă" (1) ”Zbor în bătaia sageții” (1) 47 Îngeri de catifea (1) A.C. Grayling (1) Adela Greceanu (1) Alexandru Muşina (1) Ana Dragu (2) anabasis (1) analogii (1) Andreas Wenning (1) Andrei Oişteanu (1) Angela Marinescu (1) Anii (1) Antologie de poezie şi proză (1) arhitectură ambiental-ecologică (1) arhitectură ambientală (1) Arta Romanului (1) Barbellion (1) Baronul din copaci (2) Basmul Prinţesei Repede-Repede (1) blogosfera (1) blogul de aur (1) Bohumil Hrabal (1) Caitlin Thomas (1) Caius Dobrescu (1) Cartea neliniştirii (1) Cartea tuturor intenţiilor (1) Casele din copaci (1) Centaurul (1) chirnoagă (1) Chris Tanasescu (1) Chrisots Yannaras (1) Claudiu Komartin (2) Club ASTRA (1) Compromisul (1) Conacul (1) Confesiuni (1) Constantin Virgil Bănescu (1) D. Iacobescu (1) Dan Coman (3) Daniel Bănulescu (1) Diana Geacăr (1) Don DeLillo (1) Dylan Thomas (1) ekphrasis într-o frază (1) Ellias Canetti (1) Emil Brumaru (3) Eminescu (2) eros (1) exercitiu de analogie (1) experiment misogin (1) Fântâna lui Julien Ospitalierul (1) feminimalisme (1) Fernando Pessoa (1) filip florian (1) Florin Partene (2) frază despre automutilare (1) Fric (1) Friedensreich Hundertwasser (1) Friedrich Nietzsche (1) Garcia Marquez (1) Gellu Naum (2) Generalul în labirintul său (1) Georgia O' Keefe (1) Gherasim Luca (1) Ghiorghios Seferis (1) Goya (1) Grigore Leşe (1) Horia Roman Patapievici (1) Humanitas (1) Ilarie Voronca (1) Ioan Es. Pop (1) Ion Mircea (1) Ion Monoran (1) ion mureșan (1) Ion Mureşan (3) Ion Negoițescu (1) Ion Zubaşcu (1) Isaac Bashevis-Singer (2) Istoria criticii literare moderne (1) Italo Calvino (1) Iustin Panţa (1) J.J. Rousseau (1) J.M.G. Le Clézio (1) Jeni Acterian (2) Jerome K. Jerome (1) John Berryman (2) John Updike (1) Joseph Brodsky (1) jugendstill (1) Jules Verne (1) jurnal (3) kafka (1) Kiran Desai (1) Lady Lazarus (1) lansare (1) Lawrence tree (1) Leapşă literară (1) Leonid Dimov (1) librăria "Constantin Noica" (1) Limba salvată (1) Liviu Rebreanu (1) loc ideal de refugiu (1) Lucian Raicu (1) Mandiargues (1) Marcin Swietlicki (1) Mariana Marin (2) Marin Mălaicu-Hondrari (2) Mario Vargas Llosa (1) Marius Ianuş (1) Martin Woodside (1) Matei Călinescu (1) Matei Milu (1) Mă numesc Roșu (1) memorii (1) metamorfoza (1) Mihai Eminescu (2) Mihai Ursachi (1) Mihail Medrea (1) Mihail Sebastian (2) Milan Kundera (1) Mircea Cărtărescu (2) Mircea Dinescu (1) mircea ivanescu (1) Mircea Ivănescu (5) Mircea Vulcănescu (1) Moscova - Petuşki (2) Nadejda Mandelştam (1) Nichita Stănescu (4) Nora Iuga (1) O. Nimigean (2) Orhan Pamuk (1) Osip Mandelştam (2) Pampers (1) Pantaleon si vizitatoarele (1) Paul Celan (1) Peştişorul de aur (1) Peter Beagle (1) Petru Aruştei (1) Petru M. Haş (1) poemul de sambata asta (4) Poemul de sâmbăta asta (54) poetii arabi din Spania (1) poeţi mistici (1) poezie (5) poezie italiană din secolul XX (1) poezie populară (1) Praga. (1) premii (1) Previati (1) Probleme personale (1) prozatori cehi (1) proză (2) Radu Vancu (2) recital de poezie (1) remedii contra "uscăciunii preajmei" (1) René Wellek (1) Reverenţa (1) Revista Transilvania (2) roman (13) Romulus Bucur (2) Saadi (1) Salvador Dali (1) Sandro Penna (1) Sara (1) sartre (1) satira (1) Serghei Dovlatov (1) Sibiu (1) Simona Constantinovici (1) Sorin Ilfoveanu (2) spatiu privat (1) Stau in cerdacul tau (1) stilizare (1) Straja Dragonilor (1) Ştefan Agopian (2) Ştefan Aug. Doinaş (1) Ştefan Manasia (1) Teodor Dună (1) The Ship (1) trubadurii (1) Tudor Arghezi (1) Un loc plăcut şi numai al lor (1) Vecinătăţile (1) Venedikt Erofeev (2) Veronica D. Niculescu (1) Victor Ieronim Stoichiţă (1) Vintilă Ivănceanu (1) Virginia Woolf (1) Vlad Moldovan (1) Wittgenstein (1) Zarvă în livada de guave (1)

  ©O carte într-o frază - Template by Dicas Blogger.

SUS