joi, 31 decembrie 2009

O raza intr-o fraza





"Din sufletu-ţi rece tu fă o gradină/ Cu râuri cânturi, cu flori de lumină.". O urare luminoasă, în stil eminescian, de la O carte într-o frază.

imagine: 1. Gaetano Previati, Maternita, 1890-1891
2. Gaetano Previati, La danza delle ore, 1899

marți, 29 decembrie 2009

Isaac Bashevis-Singer, "Conacul"


Povestea îmbogățirii lui Calman Iacobi începe o dată cu sfârșitul răscoalei poloneze de la 1863. E un moment în care lucrurile se schimbă radical pentru locuitorii moșiei Iampol, și mai ales pentru minoritatea evreiască izolată mult timp într-o suburbie, numită sugestiv Nisipuri. Bineînțeles, nu era vorba de o autoizolare, ci de o lege restrictivă, care îi obliga pe evreii ce doreau să pătrundă în zonele locuite de polonezi să achite o taxă. De îndată ce li se ridică aceste restricții, evreii se integrează în comunitatea poloneză - presărată, pe ici pe colo, și anume prin părțile esențiale, și cu ruși -, racordându-se la o mulțime de curente noi, venite din toate părțile Europei și dezbinându-și, din cauza diversității aduse de epoca modernă și de amestecul de populații, propria comunitate. Unii mai norocoși sau mai întreprinzători încep afaceri bănoase, așa cum se întâmplă cu protagonistul cărții, Calman Iacobi, care se ploconește și la propriu și la figurat în fața ducelui care guverna regiunea și-i cere dreptul de administrare a moșiei Iampol. Spirit modern în afaceri, Calman nu vrea să se abată deloc de la tradiția evreiască, educându-și familia după toate legile vechi. Pornind de la nucleul familiei lui Calman - soția Zelda și fiicele lor -, autorul creează nenumărate trasee personale, influențate atât de dorința de a păstra intact modul de viață tradițional, cât și de ispita renunțării la acesta, prin studii laice sau prin căsătorii cu persoane din afara comunității, altfel spus, cu oameni botezați. Toate firele narative secundare pleacă de la o căsătorie sau de la o relație amoroasă interzisă de credințele tradiționale. Romanul poate fi citit ca istoria destrămării unei familii sau a unei categorii social-istorice, ca poveste a unei singure existențe - a lui Calman -, de care depind multe altele, ca o frescă a unei comunități multiculturale și în multe alte chei. Stilul e savuros, captivant și naratorul nu rămâne dator cu niciun detaliu.

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Poemul de sâmbăta asta (36)

Memoria mea îmi deapănă deseori o poveste, pe care o pretinde auzită acum mai bine de zece ani de la Mircea Ivănescu. Aşadar, cu vocea subtonală şi uşor tremurată a poetului, îmi spune că în '68, după apariţia volumului de debut, Mircea Ivănescu şi-ar fi invitat prietenii la el acasă, la un sympozion. Printre prieteni, Matei Călinescu, Nichita Stănescu şi doamna Stela, pe care M.I. o curta după ritualul trubaduresc ortodox, deocamdată fără rezultate notabile. Apa minerală terminându-se, poetul-gazdă a coborât să mai cumpere câteva sticle. În absenţa lui, Nichita i-ar fi spus Stelei: "Ştii tu ce poet mare e Mircea?". Şi, ca s-o convingă, a deschis volumul de Versuri şi i-a citit, aşa cum ştia el şi numai el să citească, poemul vicleim. Când M.I. a revenit cu lichidele, doamna Stela era deja convinsă că e doamna Stela Ivănescu.
Nu ştiu cât credit să dau memoriei mele, etilizate masiv pe atunci, convalescentă acum. Aş putea, ce-i drept, jura că povestea e autentică, însă jurămintele mele nu pot avea cine ştie ce preţ la nici o bursă. Însă vă transcriu mai jos, în chip de colind, poemul vicleim, dorindu-vă ca, măcar o dată în viaţă, atunci când contează mai mult şi mai mult, poezia să fie la fel de regeşte de generoasă cu dumneavoastră. Sau muzica, sau pictura, sau orice fel de artă. Sau, în fine, ceva sau cineva să fie generos ca un rege atunci când e cel mai mult nevoie. Cine, pe-un astfel de ceas, n-ar da viaţa lui toată?

Aşadar, Mircea Ivănescu, vicleim

să facem un vicleim pentru ea, pentru faţa ei
atât de indiferentă încât nici nu credem
că e nepăsătoare de fapt, pentru ochii ei orbi,
pentru mâinile ei reci despre care de atâtea ori
am vorbit cu intenţie - şi când ea le va ridica încet
să-şi acopere ochii - să creadă deodată
că s-a răsturnat în zăpadă, şi ninge mărunt
peste ea - să i se pară că aude cum îi cântăm noi -
dar nu ne mai recunoaşte vocea.

- mergem prin zăpadă către stea
cu întreită urmă,
gândurile noastre către ea
se fac pân' la urmă

o baladă despre aşteptarea
lângă drumul nins,
ascunşi printre pomii spulberaţi cu marea
pală a vântului unde s-a prins

printre ramuri cu lucire dură
câte o privire unde se răstoarnă
chipul ei, acum cu o impură
aură. şi pânda noastră toarnă

vreme îngheţată peste noi,
şi ne-nchide într-un cub de gheaţă,
şi făptura ei răsfrântă, noi
să ne închipuim cum se răsfaţă

în prea strâmbe jocuri, şi apoi
gheaţa să se aburească,
noi să mergem mai departe, goi
de orice firească

şi duioasă închipuire despre ea.
urma noastră întreită
să se spargă în zăpadă. abea
când o va acoperi, putridă,

neaua lent topindu-se - şi ea
ne va fi uitat de mult,
noi vom şti că pentru-o clipă ea
se va fi schimbat ocult

în colindul nostru îngheţat,
sub fereastra stinsă,
pentru umbra ei-ncercănat
contur, pe fereastra ninsă.

pe urmă ar trebui să se audă vocea lui irod
ţipând ascuţit: stratioate!
(cum o auzeam în copilărie, uimit, neştiind
ce înseamnă) şi vocea soldatului în zale, crispat
răspunzând: poruncă, prea înalte împărate.
dar vorbe din acestea nu mai au înţeles acum.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Poemul de sâmbăta asta (35)

Moş Crăciun şi-a deschis o filială în Timişoara şi trimite de acolo, din lumea lui de zgomot alb, cele mai frumoase daruri cu putinţă - cărţi de poezie, fireşte. Renii au adus tropa-tropa Locus pericundus, volumul din 1994 al lui Ion Monoran, poetul onorific al tuturor lunilor decembrie în România. Cum dar din dar de face, sâmbăta asta se cade aşadar să postăm două poeme, întîiul - platonician - despre realitate şi vis, al doilea - macbethian - despre adevăr.

Aşadar, Ion Monoran

Garcia Lorca, Brecht, Neruda şi alţii...

Am văzut îngerii -
copiii teribili ai epocii noastre
reali ca o desprindere sau un efect al tristeţii
pe trotuare
sfidând reţetele
experimentând din repere aeriene
realitatea şi visul
în poemele lor ca nişte infirmiere
la periferia marilor oraşe.

I-am văzut
- să pot să nu mai am îndoieli -
nevoiţi în orişice clipă să cerşească iluzii
neînţeleşi şi umili
hotărâţi să facă faţă celor mai brutali adversari
jertfiţi adevărului în culise
sau de la fereastra vagonului inhalând dorul de patrie
în surghiun
şi în cele din urmă
făcând K.O. întreaga istorie a Omului

...gelos
pe cântecele lor exuberante şi solemne
sau poate pe neputinţa de a mă divide în mulţimile
care nu trebuie să uite asta niciodată

(1977)

***

Singurătatea m-a făcut mare

O simt în mine cum trece de adevăr
ca o umbră ce împodobeşte lumina

Nu ştiu dacă aş putea schimba Singurătatea
cu un arbor

El şuieră dacă trece vântul pe stânci
El e departe dacă nu înaintează pădurea.

(1978)

joi, 17 decembrie 2009

Spatiu privat

Pana acum am preferat doar casele din copaci, dar m-am hotarat sa cobora de indata ce am citit volumul lui Florin Partene, Reverenta, in care eul insular, catabazic, se proiecteaza in spatiul de cele mai multe ori acvatic al propriei intimitati. Nu stiu de ce nu m-am gandit pana acum sa il alatur pe Partene lui Monet, casutei lui plutitoare…Probabil ca, de la o varsta, conexiunile se fac un pic mai greu. Dar nu cred ca e prea tarziu pentru un exercitiu de dubla admiratie prin analogie. Sper ca lui Florin Partene sa ii placa acest spatiu privat plutitor, destinat exclusiv creatiei. Doar de aceea se numeste atelier, The studio boat. Poate ca si Elenei Vladareanu ii va placea locsorul acesta, ei, careia ii displace butaforia show-room-ului ca alternativa deloc acceptabila a camerei adevarate, numai a ei. Nu va gasi o asemenea barca locuibila (si perfect… untrendy!) in nicio revista glossy, in niciun catalog de mobila, deci nu va fi constransa comercial in niciun fel.

luni, 14 decembrie 2009

Serghei Dovlatov, "Compromisul"

În "Compromisul" lui Serghei Dovlatov, naratorul, pe numele lui Dovlatov, e ziarist la diverse cotidiene din Talin, Estonia. Cultivat, inteligent, mai are pe deasupra şi un excelent condei - lucru recunoscut de toţi redactorii-şefi pe la care trece, care n-au însă cum să nu-i recunoască şi alte două calităţi: un cinism (bonom, de altfel) pe măsura (hiper)inteligenţei, plus un alcoolism, cum altfel, pe măsura cinismului. Graţie celor două daruri din urmă, nu poate fi promovat; din pricina celor dintâi, e greu de dat afară. Aşa încât primeşte cu vremea sarcini de redacţie pe care nimeni altcineva nu era nici suficient de idiot, nici suficient de inteligent pentru a le putea duce la capăt - practic, fiecare dintre cele douăsprezece părţi ale romanului debutează cu o ştire aparent neutră dintr-un ziar din Talin, redactată fireşte de naratorul Dovlatov, pentru ca în capitolaşul subsecvent să se detalieze contextele aberante ale documentării pentru scrierea ei. Poate că pare o chestie plicty, dar sunt de fapt douăsprezece radiografii ale unei Rusii sovietice complet daniilharmsizate, în care oamenii sunt înmormântaţi, de paregzamplu, unul în locul altuia, şi, deşi cei prezenţi observă, înmormântarea e dusă până la capăt, urmând ca mortul să fie scos cândva sine die - totul pentru că partidul, care stabilise cine murise, nu putea greşi. Însă, oricât de metastazată e farsa tragică în Soviete, Rusia din ziare sună cum trebuia - adică în cea mai curată limbă de lemn posibilă. De aceea, bineînţeles, orice ştire e pentru Dovlatov un compromis.
Acum, din câte îmi dau seama, reflexul general în Rusia pare a fi să asociezi numele lui Serghei Dovlatov cu cel al lui Venedikt Erofeev şi să le decretezi congenialitatea etilică. Am nişte rezerve. Nu că nu m-ar fi dat pe spate "Compromisul" aşa cum m-au dat "Moscova-Petuşki" sau "Noaptea Walpurgiei" - dimpotrivă, am citit-o cu aceeaşi sete, să zic aşa. Însă, deşi sunt amândoi mucenici ai alcoolului (i-a terminat relativ repede pe amândoi - născuţi unul în '38, altul în '41, mor amândoi în 1990), cauzalităţile subtile dintre eul artistic şi cel... etilic sunt totuşi diferite. La Erofeev, beţia transmută musai în viziune, de la un anumit număr de pahare încolo alcoolul nu mai e băutură, ci agent al unui freatism cosmic, irigă pământul, sorii şi alte stele, nu numai de pe lumea asta, ci şi din toate lumile livreşti cunoscute de Venecika - aşa încât nu e chiar exagerat în a spune că, la Erofeev, alcoolismul galopant e cauză şi efect al unei intertextualităţi galopante. La Dovlatov, alcoolismul nu e extrovertit, invadator, anabazic, dimpotrivă, e aşa-zicând minimalist - nu provoacă gesturi abnormale ale consumatorului, ci dimpotrivă, îl ajută să evite asemenea gesturi într-o lume abnormă (cu o singură excepţie - un personaj minunat, care seamănă ca două picături de apă cu... Venedikt Erofeev, un anume Ernst Busch), singura formă de intertextualitate remanentă fiind aceea dată de permanenta (şi delicioasa) hibridare a limbajului de cârciumă sau a celui amoros cu limba de lemn. Pe scurt, dacă la Erofeev alcoolul ţine de evadarea din infernul sovietic, la Dovlatov el asigură adaptarea. Tot în infern, fireşte. Unul face pe nebunul, altul, dimpotrivă, pe normalul. E o soluţie atât de ambiguă, încât nici nu mai ştii dacă e cu adevărat o soluţie - de unde şi splendidul răspuns al unui personaj care, întrebat de o femeie dacă e curajos, răspunde: "Nu ştiu. Înainte puteam să beau doi litri. Iar acuma de la şapte sute de grame o iau razna". E acesta curaj? E laşitate?
E compromis. Dar compromisul ăsta ce e, curaj sau laşitate? Ah... :)
P.S. Declar pe proprie răspundere cele de mai sus o singură frază. Am curajul să susţin asta. (Sau laşitatea?!)

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Poemul de sâmbăta asta (34)

Pedese cu nori, deci. Am vrut să pun ceva din "Norii" lui Petru Creţia, dar apoi mi-am zis să mă duc de-a dreptul la "sursă", la cel care, pentru Creţia, e poetul-arhetip, Ideea de poet întrupată în 165 de cm de carne, sânge şi limfă bucovinene (şi ceva cam mult păr bucovinean, după cum mărturiseşte un frate de-al poetului, ofiţerul Matei Eminovici, dar să trecem peste asta, să nu inflamăm spiritele prea... poetice).
Iată, aşadar, un poem cu nori de la poetul cu capul în nori (şi în stele şi în ceruri 'nalte).

Mihai Eminescu, Trecut-au ani

Trecut-au ani ca nouri lungi pe şesuri
Şi niciodată n'or sã vie iară,
Căci nu mă 'ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri


Ce fruntea-mi de copil o 'nseninară
Abia 'nţelese, pline de 'nţelesuri—
Cu-a tale umbre azi în van mă 'mpresuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de searã.


Spre-a smulge-un sunet din trecutul vieţii
Spre-a face, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec


Pierdut e tot în zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri —
Iar timpul creşte 'n urma mea... mă 'ntunec.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Poemul de sâmbăta asta (33)

N-am prea pus la pds traduceri, am preferat poeţi de limbă română, dar aşa, pentru corazonul nostru civic, o să postez azi dintr-un poet persan de secol 13, adecvat la situaţie (să însemne asta că om fi şi noi abia în secolul 13?)

Aşadar, Saadi zice:

Puterea, ţara, omul - cu japca cel rapace - şi le ia,
cel drept - renume, faimă, de la supuşi în pace - şi le ia.
Tu întăreşte-ţi ţara şi ţara o s-o ai,
de n-o faci tu acuma, un altul o va face - şi ţi-o ia.

marți, 1 decembrie 2009

Ion Negoițescu, ”Straja Dragonilor”


Ion Negoițescu face, în ”Straja Dragonilor”, un exercițiu al adevărului personal, prezentându-și viața printr-o enumerare de fapte nuanțate, pe ici, pe colo, cu conexiuni în realitățile vremii, de la familie până la școală, politică sau sexualitate. Ultima categorie pare să fie un fel de filtru al realității, canalizând o parte importantă din trăirile enunțate, ba chiar mergând până la afirmația că imaginația erotică a împiedicat imaginația scriitoricească. Straja dragonilor este impresionantă prin puternica senzație de sinceritate, subliniată de ”gravitatea” unor fapte recunoscute și de faptul că scriitura nu este una foarte îngrijită, a unui om care dorește să-și construiască o imagine convenabilă, ci mai degrabă a unei persoane care dorește, pur și simplu, să-și treacă în revistă existența, ba chiar se grăbeşte sa facă asta, într-o impresionantă luptă cu timpul. Paginile pe care a reuşit să le scrie cuprind mai ales perioada de formare. Nu este vorba numai despre formarea ca intelectual, ci ca om, în general. Un om care caută adevărul despre sine și despre ceilalți, experimentând la toate nivelurile și depășind limite de orice fel, un om care descoperă sexualitatea, surprins de fiecare trăire și căutând senzații din ce în ce mai puternice, prin asumarea unor riscuri de tot felul. Un om care caută adevărul despre societatea în care trăieşte, implicându-se, la un moment dat, în mişcări pe care ulterior le reneagă. Profesia tatălui îl ajută să descopere diverse zone ale ţării, oameni şi atitudini diferite. Un tată a carui atitudine rigidă  - dublată de a mamei - nu-i este deloc indiferentă fiului. Pe măsură ce avansezi cu lectura, ai tot mai mult impresia unor memorii pe care autorul nu apucă să le recitească şi să le cenzureze, ceea ce subliniază intenţia de a spune totul, de a salva cât se poate de mult. Sub ochii noştri, experienţa devine poveste, viaţa se scurge abrupt în carte, valorile se discern şi, din fericire, cizmele fostului legionar sunt vândute pentru a achita costuri editoriale.

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)


"Fără speranţă" (1) "Ghimpl-netotul şi alte povestiri" (1) "Jurnalul unei fete greu de multumit" (2) "Mireasa cu şosete roşii" (1) "Muzeul negru" (1) "negru la albino" (1) "Speranţă abandonată" (1) "Steaua Sudului" (1) "Trei într-o barcă" (1) ”Zbor în bătaia sageții” (1) 47 Îngeri de catifea (1) A.C. Grayling (1) Adela Greceanu (1) Alexandru Muşina (1) Ana Dragu (2) anabasis (1) analogii (1) Andreas Wenning (1) Andrei Oişteanu (1) Angela Marinescu (1) Anii (1) Antologie de poezie şi proză (1) arhitectură ambiental-ecologică (1) arhitectură ambientală (1) Arta Romanului (1) Barbellion (1) Baronul din copaci (2) Basmul Prinţesei Repede-Repede (1) blogosfera (1) blogul de aur (1) Bohumil Hrabal (1) Caitlin Thomas (1) Caius Dobrescu (1) Cartea neliniştirii (1) Cartea tuturor intenţiilor (1) Casele din copaci (1) Centaurul (1) chirnoagă (1) Chris Tanasescu (1) Chrisots Yannaras (1) Claudiu Komartin (2) Club ASTRA (1) Compromisul (1) Conacul (1) Confesiuni (1) Constantin Virgil Bănescu (1) D. Iacobescu (1) Dan Coman (3) Daniel Bănulescu (1) Diana Geacăr (1) Don DeLillo (1) Dylan Thomas (1) ekphrasis într-o frază (1) Ellias Canetti (1) Emil Brumaru (3) Eminescu (2) eros (1) exercitiu de analogie (1) experiment misogin (1) Fântâna lui Julien Ospitalierul (1) feminimalisme (1) Fernando Pessoa (1) filip florian (1) Florin Partene (2) frază despre automutilare (1) Fric (1) Friedensreich Hundertwasser (1) Friedrich Nietzsche (1) Garcia Marquez (1) Gellu Naum (2) Generalul în labirintul său (1) Georgia O' Keefe (1) Gherasim Luca (1) Ghiorghios Seferis (1) Goya (1) Grigore Leşe (1) Horia Roman Patapievici (1) Humanitas (1) Ilarie Voronca (1) Ioan Es. Pop (1) Ion Mircea (1) Ion Monoran (1) ion mureșan (1) Ion Mureşan (3) Ion Negoițescu (1) Ion Zubaşcu (1) Isaac Bashevis-Singer (2) Istoria criticii literare moderne (1) Italo Calvino (1) Iustin Panţa (1) J.J. Rousseau (1) J.M.G. Le Clézio (1) Jeni Acterian (2) Jerome K. Jerome (1) John Berryman (2) John Updike (1) Joseph Brodsky (1) jugendstill (1) Jules Verne (1) jurnal (3) kafka (1) Kiran Desai (1) Lady Lazarus (1) lansare (1) Lawrence tree (1) Leapşă literară (1) Leonid Dimov (1) librăria "Constantin Noica" (1) Limba salvată (1) Liviu Rebreanu (1) loc ideal de refugiu (1) Lucian Raicu (1) Mandiargues (1) Marcin Swietlicki (1) Mariana Marin (2) Marin Mălaicu-Hondrari (2) Mario Vargas Llosa (1) Marius Ianuş (1) Martin Woodside (1) Matei Călinescu (1) Matei Milu (1) Mă numesc Roșu (1) memorii (1) metamorfoza (1) Mihai Eminescu (2) Mihai Ursachi (1) Mihail Medrea (1) Mihail Sebastian (2) Milan Kundera (1) Mircea Cărtărescu (2) Mircea Dinescu (1) mircea ivanescu (1) Mircea Ivănescu (5) Mircea Vulcănescu (1) Moscova - Petuşki (2) Nadejda Mandelştam (1) Nichita Stănescu (4) Nora Iuga (1) O. Nimigean (2) Orhan Pamuk (1) Osip Mandelştam (2) Pampers (1) Pantaleon si vizitatoarele (1) Paul Celan (1) Peştişorul de aur (1) Peter Beagle (1) Petru Aruştei (1) Petru M. Haş (1) poemul de sambata asta (4) Poemul de sâmbăta asta (54) poetii arabi din Spania (1) poeţi mistici (1) poezie (5) poezie italiană din secolul XX (1) poezie populară (1) Praga. (1) premii (1) Previati (1) Probleme personale (1) prozatori cehi (1) proză (2) Radu Vancu (2) recital de poezie (1) remedii contra "uscăciunii preajmei" (1) René Wellek (1) Reverenţa (1) Revista Transilvania (2) roman (13) Romulus Bucur (2) Saadi (1) Salvador Dali (1) Sandro Penna (1) Sara (1) sartre (1) satira (1) Serghei Dovlatov (1) Sibiu (1) Simona Constantinovici (1) Sorin Ilfoveanu (2) spatiu privat (1) Stau in cerdacul tau (1) stilizare (1) Straja Dragonilor (1) Ştefan Agopian (2) Ştefan Aug. Doinaş (1) Ştefan Manasia (1) Teodor Dună (1) The Ship (1) trubadurii (1) Tudor Arghezi (1) Un loc plăcut şi numai al lor (1) Vecinătăţile (1) Venedikt Erofeev (2) Veronica D. Niculescu (1) Victor Ieronim Stoichiţă (1) Vintilă Ivănceanu (1) Virginia Woolf (1) Vlad Moldovan (1) Wittgenstein (1) Zarvă în livada de guave (1)

  ©O carte într-o frază - Template by Dicas Blogger.

SUS