duminică, 31 mai 2009

Sorin Ilfoveanu, Fric

Dacă Ovidiu Baron l-a ales pe Ştefan Agopian pentru una dintre prezentările de carte, m-am gândit că prozatorul este cel mai bun pretext pentru a-l aduce în atenţie pe graficianul Sorin Ilfoveanu, care a contribuit la realizarea copertelor romanelor Fric, Sara şi Tobit. Mă voi referi de această dată doar la ciclul Fric (2002) din care face parte şi desenul de pe coperta romanului eponim. Artistul afirma, la un moment dat, că ar repicta Capela Sixtină după tehnica icoanei bizantine. Aţi ghicit deja: preferinţa pentru bidimensionalitate se explică prin avantajul că permite o mai mare mobilitate formei dezbrăcată de volum şi, bineînţeles, pretarea la stilizare, adică la un tipar spiritual sau cultural. În ozonul alb al orizontului plastic, linia poate intersecta, la vedere, în deplină transparenţă pentru ochi, tot ceea ce întâlneşte în cale iar zona de contact nu este niciodată definitivă. Conceptul general de anabasis, de expansiune delicată a formei grafice, asemeni unei picături in vid (fără a face parte neapărat din ciclul Anabasis) este transpus grafic prin mitologemul falic. Forma lui convenţională, obişnuită suferă o transformare vizuală surprinzătoare : vârful se deschide fie într-o formă triunghiulară, analogă uterului feminin, fie într-o delicată şi simplisimă inflorescenţă. Metamorfoza avansează şi mai mult în celelalte desene din acest ciclu până la detaşarea totală a falusului de trup şi plutirea, asemeni unei flori insolite, în imponderabilitatea suprafeţei hârtiei patinate. În faza ultimă a reprezentării, conturul vârfului falic devine chiar cadru iconic pentru un chip feminin hieratic. Ţapul ieşind din propria lui epură punctiformă, înscrisă în cadrul securizat de linii curbate şi de pigmentul roşu care trimite la imaginile neolitice din Altamira sau Lascaux, activează tensiunea spaţială în raport cu silueta masculină, aflată în deriva tăcută a propriei sale diagonale. Prin acest ciclu, Sorin Ilfoveanu a realizat o minunată sinteză germinativă a unui semn plastic, într-un stil minimalist, al discreţiei liniei.

sâmbătă, 30 mai 2009

Poemul de sâmbăta asta, 7

Unul dintre cele mai frumoase poeme citite de mine în ultimii ani este cel postat mai jos. Susţine că nu-i un poem despre băutură, dar la final înţelegi că ai sub ochi unul din acele atât de rare texte în care, după cum spune Al. Cistelecan despre "Poemul alcoolicilor" al lui Ion Mureşan, compasiunea devine viziune. Şi invers. Aşa că transcriu cu voluptate poemul lui Claudiu Komartin din "Un anotimp în Berceni", chiar dacă mâna îmi tremură uşor la pasajul în care decretează că despre băutură se scrie "atât de uşor, de locvace...". Chiar dacă ar fi aşa (şi nu e) - tare greu se poate plăti munca de documentare... :)
Aşadar, Claudiu Komartin:

să nu scriu (jurnal)

rar, tot mai rar îmi iese în cale câte o cârciumă proletară, cu mese vechi acoperite cu muşamale murdare, peste care lămpile îşi revarsă lumina cirotică şi unde, la ziuă, alcoolicii ruşinoşi cântă şi râd, iar mai apoi cad de pe scaune ca popicele, dintr-un singur blând bobârnac al lui Dumnezeu

*

să nu scriu despre băutură, acum când toată lumea o face, atât de uşor, de locvace... să nu scriu despre aşteptare şi agitaţie, despre mânie şi încântare; despre nopţile tulburi cu punţi subţiri peste care treci doar cu ochii închişi, despre uimiri şi întrezăriri, să nu repet că tot ce contează e poezia venită din compasiune, şi nu poezia-uzură, făcută din creier, din încheietură


*

când beau, toate sunt limpezi şi înmiresmate, toate sunt înghiţite de o gură ce mestecă până când totul e fărâmicios şi jilav, soarbe până nu mai rămâne nimic de sorbit, iartă fără să se întrebe ce înseamnă iertarea


*

iar când mă gândesc la câteva momente şi chipuri, corpul meu se iluminează şi zornăie ca un săculeţ plin cu monede ieşite din uz

miercuri, 27 mai 2009

Fernando Pessoa, "Cartea neliniştirii"

Până la "Cartea neliniştirii", Pessoa era pentru mine un cultural, un poet respectabil prin cazul său realmente fenomenal - mort la 47 de ani, i se descoperă un cufăr cu 27.543 de texte, nu toate poezii, fireşte, însă şi dacă doar o treime ar fi fost poeme, ar rezulta vreo 10.000 - adică, admiţând că un volum onorabil conţine în medie 50 de texte, cam 200 de volume inedite, aparţinând câtorva zeci de poeţi cărora le concoctase biografii distincte. Omul inventase deci câteva generaţii poetice întregi, cu maeştri şi discipoli proprii (Pessoa însuşi a făcut toată viaţa discipolat pe lângă maestrul inventat de el, Alberto Caeiro - cu toate datele unei autentice relaţii maestru-ucenic), cu prietenii şi duşmănii, cu rupturi şi ataşamente... Fabulosul cazului lui era numaidecât sesizabil şi ataşant, dar pe nici unul dintre poeţii mari creaţi de el (Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Alvaro de Campos, Pessoa însuşi) nu-i iubeam, cu toate că se vedea imediat că sunt cu adevărat mari. Asta până la "Cartea neliniştirii", carte-cult în Portugalia şi Franţa, "compusă de Bernardo Soares, ajutor de contabil din Lisabona", alter ego deci al lui Pessoa (el însuşi ajutor de contabil la Lisabona), una din cele mai sfâşietor-melancolice cărţi citite de mine vreodată, scrisă de un om care nu crede în realitatea lumii, convins doar de cea a literaturii, o implauzibilă altoire lusitană între Cioran şi Iov, Gombrowicz şi Mircea Ivănescu, Julien Green şi Radu Petrescu. Scrisă în proză, cu convenţie de jurnal, dar poem pur, cap-coadă, din care se pot decupa pe orice pagină versuri extraordinare precum următorul: "Dacă ar putea să gândească, inima s-ar opri". Ce să mai zic - aş lua-o pe o insulă pustie... :)

sâmbătă, 23 mai 2009

Poemul de sâmbăta asta, 6

De o oră deja Cami doarme în camera de sus a mansardei cu bebe-ul. Constat că emoţiile mele nu mai sunt difuze şi imateriale, ci cât se poate de materiale şi precise: emoţii de bumbac, emoţii-pampers, emoţii-sabsimplex, emoţii-lapte praf (în speţă, emoţii-milumil 1), emoţii-suzetă, emoţii-pompă nuk. Aşa că e normal să-mi vină în cap, ca fermecătoare bibliografie obligatorie la situaţie, Dan Coman.

pampers

uite-aşa, cum unii reţin apă la genunchi,
vreme de peste şase luni
am reţinut şi eu multă-multă
dragoste-n corp
şi-acum
când pentru prima dată dormi
cu fetiţa noastră acasă la noi
tocmai acum, la trei dimineaţa,
stau aici în picioare şi te privesc ţintă

un bebeluş speriat cu pampersul neschimbat
de 186 de zile
atârnându-i la fund

joi, 21 mai 2009

Marin Mălaicu-Hondrari, Cartea tuturor intenţiilor

Nu am citit niciodată un text mai senin despre moarte. Naratorul străbate un traseu personal, într-o lume străină pe care, ca imigrant, nu se străduieşte prea mult să o înţeleagă sau, dat fiind stilul său de viaţă, nu are nevoie să o înţeleagă. Preferă o plimbare interminabilă cu maşina, întreruptă de popasuri mai mult sau mai puţin confortabile, în care îşi foloseşte timpul pentru a recapitula fragmente de viaţă personală ori de familie şi, mai ales, ipostaze ale unor scriitori care au ales să se sinucidă. Mai mult decât o carte despre moarte, aceasta este o carte despre sinucidere, văzută ca o anulare sau, dimpotrivă, ca o valorizare a vieţii. Naratorul se gândeşte, bineînţeles, la posibilitatea propriei sinucideri, la această intenţie capabilă să tragă cortina peste toate celelalte intenţii ale vieţii. Sinuciderea se dovedeşte însă o intenţie ce poate stimula creativitatea, transpunându-se, treptat, în cealaltă mare intenţie a naratorului, aceea de a scrie o carte. Meditaţia este simplă, scrisul curge firesc, trăirea trece de bună voie şi nesilită de nimeni în paginile cărţii. Bucuria hoinărelii cu maşina, a întîlnirii cu prietenii, momentele de savurare a cafelei şi a ţigărilor, calmul cu care sunt trecute în revistă zeci de sinucideri celebre, te îndepărtează, de fapt, de moarte. Naratorul alege o amânare continuă, a cărţii şi a morţii, făcând loc unui provizorat existenţial destul de fericit. Nu este un tip care să trăiască din iluzii, ci mai degrabă din negaţii sau false negaţii. Bărbatul singur, cu o cafea rece în faţă, ştie că salvarea sa va veni din scris, din cartea care-i va exorciza toţi demonii, eliberându-l, cel puţin pentru o vreme. Intenţia de a scrie o carte într-o singură noapte transmite poate dorinţa unei ieşiri rapide din criză, o trecere printr-un fel de poartă secretă a timpului. Pentru că nu sinucidere caută, până la urmă, naratorul, ci timp.

sâmbătă, 16 mai 2009

Poemul de sâmbăta asta, 5 (a.k.a. "Poem de tramvai")

Caligraful Alexandru şi Şalul (eşarpele?) Luizei ne dau ocazia să scoatem din depou un tramvai nouăzecist, surprinzător de discret cu tot nouăzecismul lui, în sensul că, după cum o să vedeţi, nu se amestecă mai deloc în poveste, având totuşi esenţialul rol de ghid către locul amorlâcului. Tramvaiul-Virgil, duca e maestro al unui Dante în vreme de rut liceal pentru o Beatrice purtătoare de „bikini melodramatici". Aşadar, pentru Luiza şi Alexandru, şi pentru oricine are gustul tramvaielor erotofore, carmen explicit:



Daniel Bănulescu, Liceul „Dimitrie Cantemir”


Aveam o amică aveam o sorelă
O tipă atât de melancolică încât pentru a deveni şi mai melancolică
Am părăsit-o


Treceam destul de des pe la ea pe acasă şi o părăseam
O părăseam atât de frumos încât după douăzeci de şedinţe
Pântecul începuse să i se bombeze
Coapsele să i se arcuiască venele
Să i se răsucească elegant
Şi mă întrebam dacă nu cumva am lovit-o


„Nu nu – mi-a spus ea – continuă să te porţi cu mine ca o bestie
Ignoră-mă
Nu mă lua în serios continuă să-mi fii folositor
Răzuie de pe mine tot acest înveliş bioenergetic
Îndepărtează de la mine toţi aceşti bikini melodramatici
Şi toate aceste desuuri
De la care nu mi se mai trimite vreun profit
Şi dinspre care mă simt suferindă”


Bunică-sa cultiva proasta inspiraţie
De a o găzdui undeva chiar lângă liceul meu
La doi paşi de Piaţa Galaţi
Zvâcneam scăpam de la ore mă strecuram parcă înot printre două desişuri de case
Peste linia răcoroasă a hodorogitului tramvai 17
Şi nu mă mai opream până în cămăruţa
Unde zăpăuca azvârlea din când în când de mâncare ca unor căţei
Unui reşou şi unei plite electrice


Lângă care lepădam şi eu o parte din pielea de porc şi mă furişam în tricoul de tigru
O remorcam până pe arcurile unui soi de tăpşan o podideam făceam acolo din ea
O simplă operaţie aritmetică


O împărţeam de mai multe ori
Până când numele ei devenea o sfântă manie
Până când din trupul ei rămânea un singur pantof
De melancolia ei spânzurau doar două bretele
O nouă postură în meditaţie o zvârcolire de pijamale o călărire în zori

luni, 11 mai 2009

Ellias Canetti, Limba salvată

Prima din seria cărților autobiografice ale lui Canetti, Limba salvată impresionează printr-o abilă simplitate a scriiturii, care permite trepte diferite de înțelegere, în funcție de gusturi sau de nivele de receptare. Copilăria și prima parte a adolescenței sunt văzute diacronic, prin intermediul unor povestioare care pot fi citite, în mare parte, și independent. Pe măsură ce lectura avansează, descoperi felul în care copilul înțelege viața, vezi reperele care îi influențează decisiv formarea personalității, observi oamenii care contribuie la educarea sa. Tatăl, pe de-o parte, are o abordare prietenoasă, tolerantă, asta şi ca reacţie la duritatea cu care fusese tratat de propriul tată, bătrânul afacerist Canetti. Preocupat numai de afaceri, bunicul lui Ellias înţelege că toţi fiii şi nepoţii săi trebuie să urmeze aceeaşi cale, deschizându-şi magazine prin mai multe ţări europene. Neînţelegător în privinţa pasiunii pentru vioară a fiului său, îi refuză cu brutalitate alegerile. Când se hotărăşte, în sfârşit, să scape de influenţa sa plecând din Bulgaria natală în Anglia, tatăl lui Ellias este blestemat şi, în mod ciudat, chiar moare la scurt timp după aceea. Mama are, la rândul ei, preocupări artistice, teatrul fiind, se pare, un ingredient de bază al fericirii sale maritale. Are însă o viziune mult mai dură în privinţa educaţiei şi aplică, de multe ori. metode radicale, cum se întâmplă cu învăţarea limbii germane prin repetarea mecanică a unor expresii sau propoziţii. Citeşte împreună cu Ellias şi discută pe marginea lecturilor, cultivându-i dragostea pentru literatură, îl ajută să-şi dezvolte o înţelegere subtilă a realităţii, însă îi întrerupe brusc visul unei eterne stabilităţi, spunându-i că e prea efeminat, că nu înţelege nimic din realitate şi că trebuie să-şi părăsească micul paradis pentru a învăţa să supravieţuiască de unul singur. O carte cu numeroase călătorii, o copilărie fragmentată, cu vise întrerupte, o limbă ameninţată cu tăierea dacă nu va păstra discreţia şi alte limbi, învăţate firesc, dar uitate, sau memorate mecanic şi păstrate pentru toată viaţa.

sâmbătă, 9 mai 2009

Poemul de sâmbăta asta, 4

Cum poate fi mai pasional omagiată ziua Europei decât cu un poem despre o scenă de strip-tease? Prin urmare, în sâmbăta asta invitatul blogului nostru e un tânăr poet bucovinean, douămiist în gândire, cuviincios în formă. Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 21-lea sub auspiciile geniului lui. Aşadar, Mihai Eminescu:


Stau în cerdacul tău... Era senină
Deasupra noaptea.. arbori ce întind
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Şi vântu-aduce miros din grădină.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiţi cu ochii în lumină.
Ai obosit cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

Desfaci visând pieptarul de la sân
Şi îl arunci pe umeri de ninsoare,
Apoi te-ardici, suflând în lumânare...

În întuneric ochii mei rămân,
Deasupra-mi stele tremură prin ramuri,
Iar luna bate trist în lucii geamuri.

miercuri, 6 mai 2009

Ion Mureşan, 3 în 1

Ei, da: fraza din seara asta e într-atât de hrăpăreaţă, într-atât de pofticioasă la delicatesurile din textele poetului despre care e vorba, că o singură carte a lui nu i-ar ajunge nici pe-o măsea. Şi atunci am zis să-i fac pe plac - dacă tot am maltratat frazele de până acum, obligându-le să fie mai obeze decât prevedea pariul blogului, ar fi cazul să mai fac şi pe generosul. Pe cale de consecinţă, fraza de mai jos e despre trei cărţi (de fapt, două şi un sfert) ale lui Ion Mureşan: "Cartea de iarnă", "Poemul care nu poate fi înţeles" şi "Paharul" (care cuprinde doar un poem lunguieţ, de asta am zis că e numai un sfert de carte).
Aşadar: clamând din capul locului, adică din titlurile înseşi, că scrie cărţi de iarnă, prin urmare reci, geroase chiar, şi poeme care nu pot fi înţelese, Ion Mureşan ţine să se contrazică punctual (şi bine face): pe de o parte, scrisul lui nu are nimic din ermetismul glacial, edificat adică de versuri complicate şi transparente precum cristalele de gheaţă, al familiei Mallarmé-Valéry-Jorge Guillén, ci, cu totul dimpotrivă – tot complicată, dar de complicaţia fluidă a flăcării, poezia lui e de o infailibilă ardenţă, venită din zonele toride, din deşerturile febricitante în care sunt posibile şi ecstaza, şi convorbirile cu diavolul (şi cârciuma „Europa” din "Convorbirile cu diavolul" e un deşert, pentru că orice crâşmă bună e şi asta: un deşert camuflat de butaforia convivialităţii). Prin urmare, lucrurile stau cu totul altfel în poezia lui Mureşan decât am fi zis luându-ne după titlurile cărţilor între tartajele cărora se află ea cuprinsă: nu un intelectual scrobit şi factice, glacial şi hermetic, abstras şi raţiocinant până dincolo de limitele înţelegerii, ne vorbeşte din cărţile cu pricina, ci un ins care, dedat celor lumeşti, retras în cârciumă precum eremiţii în deşert, bea alcoolul ca pe apa sfinţită şi trece dincolo de prejudecata realităţii, în adevărata împărăţie, în care nimic nu-i prea mic pentru a fi metafizic şi nici o viziune nu-i atât de burgheză încât să nu se lase stropită cum se cuvine cu alcool în timp ce e preschimbată în cuvinte. Prin urmare, Ion Mureşan este un poet mistic, şi nu de ici de colo. Nu un fericit San Juan de la Cruz, dar batâr un Bine Dispus Ion de la Cluj. A cărui poezie m-a făcut să văd definitiv altfel şi alcoolul, şi remuşcarea. Oare se cere altceva poeziei?

sâmbătă, 2 mai 2009

Poemul de sâmbăta asta, 3

Poetul de sâmbăta asta nu prea e cunoscut în România. Câteva poeme de-ale lui au fost traduse (bine) de Marin Mincu în 1988, în antologia "Poeţi italieni din secolul XX" (din care tinerii optzecişti ar fi putut învăţa la fel de multe ca din antologia cu poeţi americani a lui Mircea Ivănescu; a se vedea, de exemplu, cât de fertilă e influenţa şcolii italiene în poezia lui Ştefan Manasia). Aşadar, Sandro Penna:


[Viaţa... înseamnă să-ţi aminteşti de o trezire]

Viaţa... înseamnă să-ţi aminteşti de o trezire
tristă într-un tren în zori: să vezi
afară lumina incertă: să simţi
în corpul frânt melancolia
virgină şi aspră a aerului înţepător,

Dar să-ţi aminteşti eliberarea
neaşteptată e mai plăcut: lîngă mine
un tânăr marinar: albastrul
şi albul tunicii lui, şi afară
o mare toată proaspătă de culori.

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)


"Fără speranţă" (1) "Ghimpl-netotul şi alte povestiri" (1) "Jurnalul unei fete greu de multumit" (2) "Mireasa cu şosete roşii" (1) "Muzeul negru" (1) "negru la albino" (1) "Speranţă abandonată" (1) "Steaua Sudului" (1) "Trei într-o barcă" (1) ”Zbor în bătaia sageții” (1) 47 Îngeri de catifea (1) A.C. Grayling (1) Adela Greceanu (1) Alexandru Muşina (1) Ana Dragu (2) anabasis (1) analogii (1) Andreas Wenning (1) Andrei Oişteanu (1) Angela Marinescu (1) Anii (1) Antologie de poezie şi proză (1) arhitectură ambiental-ecologică (1) arhitectură ambientală (1) Arta Romanului (1) Barbellion (1) Baronul din copaci (2) Basmul Prinţesei Repede-Repede (1) blogosfera (1) blogul de aur (1) Bohumil Hrabal (1) Caitlin Thomas (1) Caius Dobrescu (1) Cartea neliniştirii (1) Cartea tuturor intenţiilor (1) Casele din copaci (1) Centaurul (1) chirnoagă (1) Chris Tanasescu (1) Chrisots Yannaras (1) Claudiu Komartin (2) Club ASTRA (1) Compromisul (1) Conacul (1) Confesiuni (1) Constantin Virgil Bănescu (1) D. Iacobescu (1) Dan Coman (3) Daniel Bănulescu (1) Diana Geacăr (1) Don DeLillo (1) Dylan Thomas (1) ekphrasis într-o frază (1) Ellias Canetti (1) Emil Brumaru (3) Eminescu (2) eros (1) exercitiu de analogie (1) experiment misogin (1) Fântâna lui Julien Ospitalierul (1) feminimalisme (1) Fernando Pessoa (1) filip florian (1) Florin Partene (2) frază despre automutilare (1) Fric (1) Friedensreich Hundertwasser (1) Friedrich Nietzsche (1) Garcia Marquez (1) Gellu Naum (2) Generalul în labirintul său (1) Georgia O' Keefe (1) Gherasim Luca (1) Ghiorghios Seferis (1) Goya (1) Grigore Leşe (1) Horia Roman Patapievici (1) Humanitas (1) Ilarie Voronca (1) Ioan Es. Pop (1) Ion Mircea (1) Ion Monoran (1) ion mureșan (1) Ion Mureşan (3) Ion Negoițescu (1) Ion Zubaşcu (1) Isaac Bashevis-Singer (2) Istoria criticii literare moderne (1) Italo Calvino (1) Iustin Panţa (1) J.J. Rousseau (1) J.M.G. Le Clézio (1) Jeni Acterian (2) Jerome K. Jerome (1) John Berryman (2) John Updike (1) Joseph Brodsky (1) jugendstill (1) Jules Verne (1) jurnal (3) kafka (1) Kiran Desai (1) Lady Lazarus (1) lansare (1) Lawrence tree (1) Leapşă literară (1) Leonid Dimov (1) librăria "Constantin Noica" (1) Limba salvată (1) Liviu Rebreanu (1) loc ideal de refugiu (1) Lucian Raicu (1) Mandiargues (1) Marcin Swietlicki (1) Mariana Marin (2) Marin Mălaicu-Hondrari (2) Mario Vargas Llosa (1) Marius Ianuş (1) Martin Woodside (1) Matei Călinescu (1) Matei Milu (1) Mă numesc Roșu (1) memorii (1) metamorfoza (1) Mihai Eminescu (2) Mihai Ursachi (1) Mihail Medrea (1) Mihail Sebastian (2) Milan Kundera (1) Mircea Cărtărescu (2) Mircea Dinescu (1) mircea ivanescu (1) Mircea Ivănescu (5) Mircea Vulcănescu (1) Moscova - Petuşki (2) Nadejda Mandelştam (1) Nichita Stănescu (4) Nora Iuga (1) O. Nimigean (2) Orhan Pamuk (1) Osip Mandelştam (2) Pampers (1) Pantaleon si vizitatoarele (1) Paul Celan (1) Peştişorul de aur (1) Peter Beagle (1) Petru Aruştei (1) Petru M. Haş (1) poemul de sambata asta (4) Poemul de sâmbăta asta (54) poetii arabi din Spania (1) poeţi mistici (1) poezie (5) poezie italiană din secolul XX (1) poezie populară (1) Praga. (1) premii (1) Previati (1) Probleme personale (1) prozatori cehi (1) proză (2) Radu Vancu (2) recital de poezie (1) remedii contra "uscăciunii preajmei" (1) René Wellek (1) Reverenţa (1) Revista Transilvania (2) roman (13) Romulus Bucur (2) Saadi (1) Salvador Dali (1) Sandro Penna (1) Sara (1) sartre (1) satira (1) Serghei Dovlatov (1) Sibiu (1) Simona Constantinovici (1) Sorin Ilfoveanu (2) spatiu privat (1) Stau in cerdacul tau (1) stilizare (1) Straja Dragonilor (1) Ştefan Agopian (2) Ştefan Aug. Doinaş (1) Ştefan Manasia (1) Teodor Dună (1) The Ship (1) trubadurii (1) Tudor Arghezi (1) Un loc plăcut şi numai al lor (1) Vecinătăţile (1) Venedikt Erofeev (2) Veronica D. Niculescu (1) Victor Ieronim Stoichiţă (1) Vintilă Ivănceanu (1) Virginia Woolf (1) Vlad Moldovan (1) Wittgenstein (1) Zarvă în livada de guave (1)

  ©O carte într-o frază - Template by Dicas Blogger.

SUS