sâmbătă, 27 februarie 2010

Poemul de sâmbăta asta (45)

După cum probabil că ştiţi deja (vuiesc toate canalele de ştiri occidentale), a fost acordat azi dimineaţă cel mai important premiu de poezie din lume. E vorba, fireşte, de premiul "Lady Lazarus", acordat de juriul blogului "Biographia litteraria"; anul acesta, la prima ediţie, laurii au revenit poetei Diana Geacăr, pentru volumul "Frumuseţea bărbatului căsătorit", publicat la editura "Vinea" în 2009.
Aşadar, Diana Geacăr, Fluturele şi pantofii purpurii

Se spune că o bună parte din materia
din care sunt făcuţi oamenii, Universul şi obiectele
lipseşte. Există un câmp acoperit de maci,
unde poţi fi un personaj
din serialul tău preferat, unde te poţi juca de-a nava spaţială
pe muzica mestecenilor de pe margine
(cunoscută mai ales în lumea oamenilor
adormiţi numai de corul matinal).

Mă aşez în iarba crudă, lângă bobocii de maci şi pălăria de soare,
lăsând impresia rochiilor care
flutură într-un balcon, prinse în cleşti
-modul de a exista prin a aparţine -
că aştept un autobuz fantomă, o omidă răcoroasă.
Mă întind pe spate şi fruntea mea devine
o bărbie vorbitoare; iar peste blocuri
se desfac lanuri de maci – Marea Pată Roşie,
uraganul activ de trei sute de ani pe Jupiter.
Aspiratorul sistemului solar.

Tot ce trebuie este un fluture
care să pornească mecanismul.
Să ajungi acolo unde eşti aşteptată.

Chiar dacă ea şi-a petrecut tot timpul liber în bucătărie,
tu, însetată, ceri doar o cafea. Culegând rochiile din balcon,
mâna ei se deschide pe spatele tău gol, încălzit
- ultimul tău gând va fi cât de mult seamănă
în gesturi cu o iederă timidă.
A pornit fluturele.

Deasupra caselor, unde ştiai că a fost,
cândva şi înainte să pleci, câmpul,
se învolburează particule cărămizii.
Îţi arată şi ea vârtejul, apoi tornada
devine tot mai cuprinzătoare şi ea
îţi spune ceva esenţial, ceva despre tine,
dar tu sufli în cafea cu uimire,
pentru că oricum nu auzi atunci
când lucrează fluturele, iar
de sub casa de vizavi tocmai s-a ridicat
o făptură cu pălărie şi pantofi rubinii.

sâmbătă, 20 februarie 2010

Poemul de sâmbăta asta (44)

Ei, de vreme ce Avangarda-Cea-Despre-Care-Academia-Zice-Că-N-a-Dat-Capodopere a plăcut, hai să citim azi încă o Capodoperă-Care-Infirmă-Regula (ca orice capodoperă, de fapt, nu?).

Aşadar, Ilarie Voronca, Hemoragie, ascensiune (Peter Schlemihl, VII)

Lângă armele voastre, oameni neînduplecaţi,
Lângă vulturii voştri, pe care i-aţi dresat să sfâşie plămânii
Oricărui aducător de flăcări, e umbra mea între munţii aplecaţi,
Atenţi spre oraşul încleştat sub cătuşele pâinii.

Dar vă spun: chiar dacă m-aţi răscoli până în cele mai adânci măruntaie,
Cum ai sparge o vioară ca să găseşti în ea cântecul,
Sau o oglindă în dosul căreia ai vrea să desluşeşti imaginile,
Nu veţi putea atinge viziunea din mine.

Prin dimineaţa care-şi deschide o arteră
Cu ceaţa adunată în funduri de eprubete,
Cu sufletul care-n carne, ca-ntr-o cămaşă de forţă,
Se zvârcoleşte, zgârie, ar vrea să se elibereze,

Şi voi muşcând zăpada sau muşcându-vă între voi
Ca nişte câini înhămaţi la sania urcând spre care viscol?
Călăi sau fraţi, iată-mă, păşesc printre voi,
Şi nu ştiu ce-mi înfigeţi în omoplat: un pumnal sau o aripă.

luni, 15 februarie 2010

Jules Verne, "Steaua Sudului"

Unii consideră asta lectură uşoară sau se mulţumesc să încadreze scrierile lui Jules Verne în categoria cărţilor pentru copii, eventual pentru adolescenţi. Văzând formatul cărţilor editate acum de Adevărul Holding, mi-am amintit de numeroasele dispute generate de Jules Verne într-o micuţă bibliotecă locală pe care o frecventam cu mulţi ani în urmă. Era cam toată colecţia acolo, în fişele bibliotecii, toată lumea ştia asta, însă cu greu găseai vreun volum disponibil şi se vorbea, printre cititori, despre adevărate aranjamente sau comploturi. Cei mai împătimiţi cititori ai lui Jules Verne erau, culmea, adulţii şi dacă plecau cu o carte acasă erau în culmea fericirii, o fericire atât de mare, încât de multe ori uitau să o returneze. Printre cititorii cu experienţă, unii sunt atât de rafinaţi, încât recitirea cărţilor lui Jules Verne li se pare poate degradantă, alţii declară că sunt prea banale şi că nu i-ar mai putea impresiona cu nimic. Cert este că puţine scrieri, ca să nu mai vorbim de ediţii complete, mai sunt capabile să stârnească un interes aşa de mare şi rar auzi oamenii vorbind deschis despre cărţi şi recomandându-le în stânga şi în dreapta. "Steaua Sudului" a ajuns la mine de la o colegă de serviciu. De fapt, de la mama ei, care se îngrijeşte să achiziţioneze noua colecţie, pe care o citeşte chiar întreaga familie. Mai precis, o reciteşte, pentru că au deja acasă şi toate volumele din ediţia anterioară. Mă întreb câţi scriitori, indiferent de generaţie, pot stârni interesul unor familii întregi, câte cărţi trec dintr-o mână în alta, de la bunici la părinţi şi nepoţi. Câţi scriitori contemporani se pot lăuda cu astfel de performanţe?

Între cererea în căsătorie a lui Alice Watkins şi acceptul dat de tatăl tinerei, se petrec zeci de întâmplări nebănuite, au loc descoperiri ştiinţifice extraordinare - cea mai importantă dovedindu-se, ulterior, falsă -, câteva călătorii, mor câteva personaje, se stabilesc prietenii, se formează caractere puternice, unele personaje sunt ruinate, altele, dimpotrivă, se îmbogăţesc şi multe altele. Romanul este, în mare parte, similar unui basm. Cyprien Méré, tânărul chimist venit la Griqualand în vederea unor experienţe ştiinţifice, reuşeşte să se maturizeze în urma unor încercări esenţiale din care scapă cu viaţă datorită curajului, unor prieteni fideli care-l însoţesc şi care îi răsplătesc binele făcut şi, nu în ultimul rând, unor coincidenţe fericite. Destinul lui Cyprien se ciocneşte de alte zeci de destine, care-i descoperă aspecte neştiute ale vieţii, ajutându-l să se elibereze de anumite naivităţi care, în repetate rânduri, riscă să-l piardă. Dacă nu ne deranjează neapărat figura de bărbat civilizator, preocuparea superioară a francezului de a aduce lumina ştiinţei şi a culturii printre barbari, îi putem acorda încredere protagonistului, însoţindu-l în călătoria de urmărire a cafrului Matakit şi vom putea asista la domesticirea unor girafe, la uciderea unui elefant prin tăierea călcâiului cu un cuţit, la cursa negrului călare pe struţ, la păsările care îl răpesc în zbor pe Annibal Pantalacci, la târgurile cu triburile băştinaşe sau chiar la vizita peşterii minunate în care sunt ascunse bogăţiile lui Tonaia şi în care, spre deosebire de Cyprien Méré şi de Pharamond Dantès, avem dreptul să intrăm fără a fi legaţi la ochi. În fine, putem vedea cum diamantul atât de valoros furat de Matakit din mină, înghiţit apoi de struţul Dada şi recuperat, în urma unei operaţii chirurgicale pretenţioase făcută de acelaşi francez - "Grozavi mai sunt francezii ăştia!", vorba lui John Watkins - se autodistruge, separând decisiv binele de rău.
Trebuie oare să dăm în mintea copiilor ca să ne placă o asemenea carte? Aş răspunde, dar fraza aceasta ar suferi o metamorfoză riscant de neverosimilă.

sâmbătă, 13 februarie 2010

Poemul de sâmbăta asta (43)

Există prejudecata că avangardele n-au dat capodopere. Că au fost haioase, cool, fluierătoare-n biserică, date-n paşte, dar n-au avut treabă cu Arta Mare.
Când te gândeşti numai la expresionism şi suprarealism, cu hectarele lor de Capodopere, te ia lehamitea să mai înşiri contraargumente la o asemenea gogomănie. (Unde mai pui şi dadaismul, care ar putea fi, Andrei Codrescu dixit, buricul avangardelor!)

Aşadar, fără comentarii, o capodoperă: Gellu Naum, Un centaur siluind arborii poemului

E o înaltă şcoală de artă aceasta
să-ţi scobeşti creierii ca pe un nas
şi din adâncuri să scoţi mucii trişti ai poemului
e o înaltă filozofie să ştii
să amesteci farfuriile ochilor cu amurgul
aceasta nu se învaţă într-o singură zi
şi fiecare creion e o voce

Dar ce sînt toate acestea pe lângă
burta privind pâinea ca pe cea mai pură dragoste
pe lângă ochiul pipăind coapsele de mătase ale
femeii care ţi se refuză
pe lângă limba plescăind ca o vrabie de dorul
unui borş?

Camarazi poeţi ajunge
destul am gâdilat pământul pe burtă
el dansează cu luna buric
ascultând oasele de castagnetă ale monezilor
sexul lui de putoare a-mpuţit apele Mediteranei
pe pletele Pacificului curg păduchii de fier
oamenii zic: Kultur sau foame
arzând în focurile albastre creierul lui Heine
de soare atârnă ca o perdea ciuruită
himenul umanităţii
destul am admirat în poze straşnice
curul domnului Ford scăldat în cele mai suave ape de colonie
destul am mirosit pudic rozele
purtând ghetele cu ştofă ale poeziei clasice
cântecele noastre de dragoste sună falş
şi sub carnea pudrată apar ridurile hidoase ale
bătrâneţii

Ajunge! Acestea sînt vorbele unui cap
uitat cu uimirea la geam
eu singur voi şti să pipăi ca Toma rănile
ireale ale Christoşilor
voi fi un centaur siluind arborii poemului
voi şti să confund cela mai gingaş sex
cu o stropitoare
şi dacă va fi nevoie voi şti să-mi
aprind pletele din cenuşa lor
să iasă pasărea măiastră a cântecului nou

sâmbătă, 6 februarie 2010

Poemul de sâmbăta asta (42)

Dintre membrii grupului oniric, despre el mi se pare că se vorbeşte cel mai puţin, iar atunci când asta se întâmplă e adoptat un ton de o tandră ironie, ca faţă de un bizar simpatic şi atât. Nu că n-ar fi fost poetul nostru bizar şi simpatic - dar nu era doar atât. Nu era doar un "copil teribil", cum l-a caracterizat undeva Gabriel Dimisianu, ci şi, uneori, un poet teribil. Da-da, chiar aşa.
Dovadă poemul de mai jos, care a dat şi titlul volumului de debut din 1967.

Aşadar, Vintilă Ivănceanu, Cinste specială

Dacă ne ducem în cimitir,
Morţii familiei se bucură
Ca o partidă de violoncelişti trecută în opoziţie
Cînd a luat foc sala Ateneului.
Intrăm în cimitir
Cu lumînarea clasică,
Arzînd ca sala Ateneului,
Şi cu flori.

Flori se aduc
Femeilor pe care vrei
Să le aduci
În pat,
Şi ele să aducă
Pe lume
Un copil.
Se aduc flori la închiderea
Cursurilor şcolare, universitare,
De ape,
De literatură comparată
Despre poetul Vintilă Ivănceanu şi calul,
Cursurilor evenimentelor internaţionale,
Al valutei internaţionale,
Dar flori se aduc
Deosebit-osebit-cu deosebire
În cimitir, la morţii familiei.
Şi morţii familiei se bucură
Strîns uniţi.

Noi ne luăm genunchii în mîini
Şi îi punem în faţa mormintelor,
Şi ne apucăm restul corpului
Şi îl punem în genunchi,
Şi ne luăm mîinile
Şi le aşezăm
În restul corpului,
Şi ne luăm sufletul,
Şi îl punem
Să tundă iarba crescută
Neregulat
Pe deasupra mormintelor,
Să şteargă crucea de nisip, mîzgă
Că de-aia este suflet,

Îl punem pe el
Sufletul,
Să ducă de acolo
Mucurile de ţigară ale administratorului cimitirului,

Noi, în genunchi în faţa morţilor familiei,
Noi, morţii planificaţi,
Dînd drumul din ochi la lacrimă,
(Există mai multe categorii de lacrimi
Dintre care ne permitem să amintim:

Lacrimi pentru pudoare,
Serbări şcolare,
Unchi şi mătuşi,
Boxerul declarat K.O.

Dar cea mai semnificativă
Categorie de lacrimi:
Lacrimi pentru morţii familiei)
Noi, în genunchi în faţa morţilor familiei,
Noi morţii planificaţi,
Şi le-am strigat
Să n-aibă grijă,
Vom fi lîngă ei
Cuminţi
Cuminţii cuminţilor,
Morţi
Morţii morţilor
Morţii familiei.

Dar morţii familiei
Nu ne acordau nici un credit,
De loc
Nu voiau să ne creadă,
Nici cît negrul sub unghie,
Nici cît albastrul sub unghie,
Nici cît propria lor naţiune de morţi sub unghie.

Şi ne-au strigat
Că a fi mort
Înseamnă o cinste specială,
Înseamnă a conti, răsconti, răsrăscontinua
Cum soarele-pămîntul - maimuţele-oamenii-zeii.

marți, 2 februarie 2010

Isaac Bashevis-Singer, "Ghimpl-netotul şi alte povestiri"

    Povestirile lui Bashevis-Singer au un farmec ce nu pare să se lase dezvăluit cu uşurinţă de la prima lectură. Simplitatea lor aparentă te pune pe gânduri şi te obligă să nu crezi şi să cercetezi în continuare. Unele povestiri schiţează abia un episod din viaţa unui personaj, altele îţi oferă ceva mai mult, realizând câteva conexiuni care te ajută să-ţi formezi o imagine de ansamblu ceva mai coerentă. În principiu, avem de-a face cu o lume de fragmente pe care o putem rearanja la infinit, după preferinţele de moment sau după adevărurile în care credem. Ajuns în închisoare, un personaj relatează o poveste de dragoste eşuată din cauza unui... papagal. Dincolo de influenţa pe care o au asupra sa papagalul şi nevasta ni se dezvăluie dubla personalitatea unui criminal capabil să iubească fiinţele neajutorate şi să înţeleagă nuanţe pe care nu le poate surprinde oricine. Uriaşul crede mai întâi în papagal, apoi în femeie şi din nou în papagal. În celulă, alături de alţi criminali, nu-i mai rămâne decât să creadă în puterea tămăduitoare a povestirii. Ghimpl netotul e un personaj menit să fie păcălit de toată lumea, realităţile fiindu-i servite în permanenţă sub alte forme decât cele pe care le poate el înţelege. Deşi i se par greu de crezut lucruri precum învierea morţilor sau căderea lunii în sat, Ghimpl acceptă până la urmă absolut orice, pentru că toţi ceilalţi ţin neapărat ca el să creadă. Deşi lumea îşi bate joc de el, continuă să respecte valorile societăţii, merge tot la rabin să ceară sfat, acceptă să se însoare cu o femeie urâtă care-l mai şi înşală, ba chiar înţelege că există pe lume cazuri de femei care duc sarcina numai cinci luni. Netot cum e, Ghimpl îşi iubeşte nevasta şi copilul şi crede orice. "Ce-ţi foloseşte să nu crezi?" se întreabă el, retoric. La un moment dat crede că amantul pe care-l găseşte în patul nevestei e de fapt umbra unei grinzi din tavan. Dar mai ciudat este faptul că minciuna asta, ca pe multe altele, şi-o spune singur. Ghimpl netotul crede şi propriile minciuni, numai să se poată bucura cumva de viaţă. O viaţă plină de nuanţe, pe care numai minciuna poate să le dea. Toate experienţele îl ajută pe Ghimpl să se convingă că nu există, de fapt, minciuni pe lume, să ierte totul şi, mai ales, să spună poveşti. Scorneli pe care cineva tot va trebui să le creadă. Un alt Ghimpl apare în "Zăpada din Helem", o povestioară tot cu oameni creduli, care prind luna într-un butoi şi au impresia că ninge cu diamante. În "De ce strigau gâştele" un alt personaj credul susţine că nişte gâşte tăiate de curând continuă să strige. Credulitatea personajelor pare să fie o boală destul de răspândită în volum şi sfaturile rabinilor înţelepţi nu ajută întotdeauna, mai ales că lumea cărţii e bântuită de spirite care-i îndeamnă pe oameni să creadă mereu în alte şi alte lucruri. Astfel, lumea se schimbă în fiecare zi în altceva, par ele să spună, şi mai că-ţi vine să le crezi pe toate aşa cum sunt. Omul poate fi fericit numai cu condiţia să creadă în scorneli. Să fie oare adevărat?

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)


"Fără speranţă" (1) "Ghimpl-netotul şi alte povestiri" (1) "Jurnalul unei fete greu de multumit" (2) "Mireasa cu şosete roşii" (1) "Muzeul negru" (1) "negru la albino" (1) "Speranţă abandonată" (1) "Steaua Sudului" (1) "Trei într-o barcă" (1) ”Zbor în bătaia sageții” (1) 47 Îngeri de catifea (1) A.C. Grayling (1) Adela Greceanu (1) Alexandru Muşina (1) Ana Dragu (2) anabasis (1) analogii (1) Andreas Wenning (1) Andrei Oişteanu (1) Angela Marinescu (1) Anii (1) Antologie de poezie şi proză (1) arhitectură ambiental-ecologică (1) arhitectură ambientală (1) Arta Romanului (1) Barbellion (1) Baronul din copaci (2) Basmul Prinţesei Repede-Repede (1) blogosfera (1) blogul de aur (1) Bohumil Hrabal (1) Caitlin Thomas (1) Caius Dobrescu (1) Cartea neliniştirii (1) Cartea tuturor intenţiilor (1) Casele din copaci (1) Centaurul (1) chirnoagă (1) Chris Tanasescu (1) Chrisots Yannaras (1) Claudiu Komartin (2) Club ASTRA (1) Compromisul (1) Conacul (1) Confesiuni (1) Constantin Virgil Bănescu (1) D. Iacobescu (1) Dan Coman (3) Daniel Bănulescu (1) Diana Geacăr (1) Don DeLillo (1) Dylan Thomas (1) ekphrasis într-o frază (1) Ellias Canetti (1) Emil Brumaru (3) Eminescu (2) eros (1) exercitiu de analogie (1) experiment misogin (1) Fântâna lui Julien Ospitalierul (1) feminimalisme (1) Fernando Pessoa (1) filip florian (1) Florin Partene (2) frază despre automutilare (1) Fric (1) Friedensreich Hundertwasser (1) Friedrich Nietzsche (1) Garcia Marquez (1) Gellu Naum (2) Generalul în labirintul său (1) Georgia O' Keefe (1) Gherasim Luca (1) Ghiorghios Seferis (1) Goya (1) Grigore Leşe (1) Horia Roman Patapievici (1) Humanitas (1) Ilarie Voronca (1) Ioan Es. Pop (1) Ion Mircea (1) Ion Monoran (1) ion mureșan (1) Ion Mureşan (3) Ion Negoițescu (1) Ion Zubaşcu (1) Isaac Bashevis-Singer (2) Istoria criticii literare moderne (1) Italo Calvino (1) Iustin Panţa (1) J.J. Rousseau (1) J.M.G. Le Clézio (1) Jeni Acterian (2) Jerome K. Jerome (1) John Berryman (2) John Updike (1) Joseph Brodsky (1) jugendstill (1) Jules Verne (1) jurnal (3) kafka (1) Kiran Desai (1) Lady Lazarus (1) lansare (1) Lawrence tree (1) Leapşă literară (1) Leonid Dimov (1) librăria "Constantin Noica" (1) Limba salvată (1) Liviu Rebreanu (1) loc ideal de refugiu (1) Lucian Raicu (1) Mandiargues (1) Marcin Swietlicki (1) Mariana Marin (2) Marin Mălaicu-Hondrari (2) Mario Vargas Llosa (1) Marius Ianuş (1) Martin Woodside (1) Matei Călinescu (1) Matei Milu (1) Mă numesc Roșu (1) memorii (1) metamorfoza (1) Mihai Eminescu (2) Mihai Ursachi (1) Mihail Medrea (1) Mihail Sebastian (2) Milan Kundera (1) Mircea Cărtărescu (2) Mircea Dinescu (1) mircea ivanescu (1) Mircea Ivănescu (5) Mircea Vulcănescu (1) Moscova - Petuşki (2) Nadejda Mandelştam (1) Nichita Stănescu (4) Nora Iuga (1) O. Nimigean (2) Orhan Pamuk (1) Osip Mandelştam (2) Pampers (1) Pantaleon si vizitatoarele (1) Paul Celan (1) Peştişorul de aur (1) Peter Beagle (1) Petru Aruştei (1) Petru M. Haş (1) poemul de sambata asta (4) Poemul de sâmbăta asta (54) poetii arabi din Spania (1) poeţi mistici (1) poezie (5) poezie italiană din secolul XX (1) poezie populară (1) Praga. (1) premii (1) Previati (1) Probleme personale (1) prozatori cehi (1) proză (2) Radu Vancu (2) recital de poezie (1) remedii contra "uscăciunii preajmei" (1) René Wellek (1) Reverenţa (1) Revista Transilvania (2) roman (13) Romulus Bucur (2) Saadi (1) Salvador Dali (1) Sandro Penna (1) Sara (1) sartre (1) satira (1) Serghei Dovlatov (1) Sibiu (1) Simona Constantinovici (1) Sorin Ilfoveanu (2) spatiu privat (1) Stau in cerdacul tau (1) stilizare (1) Straja Dragonilor (1) Ştefan Agopian (2) Ştefan Aug. Doinaş (1) Ştefan Manasia (1) Teodor Dună (1) The Ship (1) trubadurii (1) Tudor Arghezi (1) Un loc plăcut şi numai al lor (1) Vecinătăţile (1) Venedikt Erofeev (2) Veronica D. Niculescu (1) Victor Ieronim Stoichiţă (1) Vintilă Ivănceanu (1) Virginia Woolf (1) Vlad Moldovan (1) Wittgenstein (1) Zarvă în livada de guave (1)

  ©O carte într-o frază - Template by Dicas Blogger.

SUS