marți, 25 mai 2010

John Updike, Centaurul

Desi mizeaza pe semnificatia simbolica a centaurului, mie tocmai destinul (prea) omenesc al protagonistului mi se pare a fi adevarata miza. Altfel spus, paralelismul cu zeii, prezenta lor printre oameni, semnificatiile universale ale unor trairi sau sentimente, repetabilitatea etc. ma cam lasa rece in comparatie cu evolutia perspectivei fiului asupra vietii propriului tata. De altfel, daca stau bine sa ma gandesc, e cam dificil de spus cine este adevaratul protagonist al cartii: tatal sau fiul. Daca tatal este suspendat intre cer si pamant, intre iluziile trecutului si suferintele unui prezent prea brutal, fiul descopera pe zi ce trece profunzimi nebanuite ale acestui parinte pe care uneori il iubeste prea mult, iar alteori pare sa il urasca pentru ca imaginea pe care si-a conturat-o despre lume este prea stricta, prea dependenta de cateva principii sau mai degraba idei preconcepute pe care adultul cu suflet de copil le culesese din incercarile vietii. Cel mai mult il doare pe Peter Caldwell faptul ca tatal sau accepta mult prea usor sa fie invins, ca nu se lupta asa cum ar trebui sa o faca si, pana la urma, ca se lasa prea usor prada mortii, pe care o tot anuntase, singur, ani de-a randul. Profesorul George Caldwell pare sa fi aterizat acolo, in oraselul Olinger, dintr-o intamplare nefericita, care-l facuse sa devina dascal intr-o scoala unde, desi multa lume il vorbea de bine, se simtea de fapt chinuit de directorul Zimmerman, un tip care simtea oarecare placere in a-si exprima puterea, care avea o amanta in scoala, pe d-na Herzog si care, in plus, mangaia elevele intr-un mod cam prea evident, de unii colegi si, mai ales, de elevii care radeau de el, urlau in timpul orelor si profitau de toate slabiciunile lui, acei monstri, cum ii placea lui sa-i denumeasca. Caldura familiei, redata foarte bine de copil in secvente narative la persoana I si a III-a, sotia Cassie, care il accepta si il sustine, bunicul Kramer, care locuieste cu ei si, bineinteles, Peter, nu fac decat sa-i adanceasca suferinta, George reprosandu-si in permanenta ca nu este un sot destul de bun si, mai ales, un tata cum ar trebui sa fie. Punandu-si neputincios capul in maini, tatal ii marturiseste, destul de des fiului ca ar fi meritat un parinte mai potrivit si ca el, fiul, stie si poate deja mult mai multe decat a fost capabil sa priceapa tatal, la varsta lui. Cartea urmareste ultima perioada a vietii tatalui - cu scurte incursiuni in trecut - si suferinta fiului, care intelege ca tatal sufera de fapt de o boala aparte, pe care si-a indus-o el insusi si pe care niciun medic din lume nu ar fi fost capabil sa o lecuiasca. Realitatea e prea dura pentru acest om, pentru care nu exista decat o singura solutie de evadare: moartea.

sâmbătă, 22 mai 2010

Poemul de sâmbăta asta (57)

L-am auzit pe Mircea Cărtărescu citindu-l la Maratonul European de Poezie de la Sibiu, din 2007. Mi-a strâns stomacul. Aşa cum a făcut-o şi acum, când l-am citit în Nimic. Un poem ca acesta (şi ca toate celelalte din volum) nu poate avea drept cauză decât disperarea unui om pentru care literatura a fost de la bun început miza esenţială, totul sau nimic; şi care a înţeles că, de fapt, literatura e totul şi nimic. (Adică, în fine, Totul şi Nimic.)

Aşadar, Mircea Cărtărescu, Nori peste blocul de vizavi

Nu pot mişca acul busolei doar concentrându-mă.
Am încercat. Nu sunt în stare.
Nu pot transmite imaginea unei cărţi de joc. Am încercat.
Am vrut să levitez, şi stând pe spate în sudoarea patului desfăcut
m-am concentrat jumătate de oră până am simţit că înnebunesc.
Am încercat în metrou să fac o fată să se uite la mine
şi fireşte că nu s-a uitat.
Doamne, nu sunt alesul tău!

Mintea mea nu poate să schimbe lumea.
Nu am destulă dragoste, destulă credinţă.
Nu am o aură în jurul capului.
Nu mi te-ai arătat şi nu mi-ai dat nici un semn.

Pipăi cu degetele muşamaua feţei de masă:
ea nu cedează, nu se transformă în aburi roşcaţi.
Ating buclele fetiţei mele:
ele sunt moi şi auriu întunecate.
Nimic nu e altfel decât îmi spun simţurile. Nu există iluzia.
Mintea mea e oglinda plană a lumii.

Plană, plată.
Nici o zgârietură.
Nici o viaţă anterioară, nici o făptură ectoplasmatică.
Nici Agarthi, nici Shambala
nici Maya, cât despre vise
ele sunt doar cosmetice pe nimic.

Privesc în focul aragazului, ca hipnotizat.
Ştiu că am stat într-un uter.
Ştiu că voi sta într-un sicriu. Sau voi mânji pământul cu sângele meu.
Nu voi găsi eu fisura.
Nu voi întoarce eu capul din fotografia de grup.

sâmbătă, 15 mai 2010

Poemul de sâmbăta asta (56)

E tot mai la modă în Franţa, am citit acum câţiva ani în Magazine littéraire un text doct al unui critic care-l considera "cel mai mare poet european de după război" (cu puţine decenii mai devreme, poziţia asta îi era concedată de George Steiner lui Paul Celan, într-o frază din După Babel. Dacă măcar unul dintre ei are dreptate, suntem mari, ce mai! :P).
Mie unul puţin îmi pasă dacă francezul de la Magazine littéraire avea sau nu dreptate, ce contează mai mult e că sărmanul G. L., care s-a aruncat în '94 în Sena, la 81 de ani (cum o făcuse şi Celan, prietenul lui mai tânăr, în '70, la 50), era un poet tare haios.
Iată o dovadă:

Gherasim Luca, sfânta împărtăşanie

părăsisem uzina la 8 mai destrămat ca oricând
îmbâcsit de praf pe străzi lângă domni în blănuri
printre femei frumoase obosit şi destrămat
şi o scârbă umedă îmi umplea gura

doamna aceea frumoasă mă ochise din automobil
eram şi eu destul de frumos - scuipatul nu se vedea
ea purta păr ondulat şi automobil
prezenţa mea acolo îmbâcsită de praf îi provoca o tremurare suavă sub ciorap
şi până la uşa apartamentului ei luxos, automobilul a lunecat uşor

unde lucrezi, m-a întrebat în timp ce-şi scotea mantoul
de câteva zile la uzina de gaz
eşti un băiat voinic şi destul de frumos ai putea câştiga mai bine
până ieri timp de şase luni mâncam odată la două zile

discuţia noastră se putea prelungi la nesfârşit
eu scoteam din mine vorbe mirosind a pâine, a gaz
ea ciripea ca dintr-un pian deschis vorbe asemenea unei romanţe la modă
şi cu toate astea felul bărbătesc
cum se colţura pe oase carnea mea
făcea să ne înţelegem de minune
orele sunt înaintate, să ne culcăm
patul mirosea a cald şi a curat
doamna ştia să facă dragoste mai bine decât vorbea
şi mie îmi plăcea părul ei fiindcă aveam voie să-l trag
dimineaţa mi-a spus la revedere, dragul meu
(orele 5, la 6 deschide uzina)
să ne vedem diseară la 8, luăm împreună cina
lângă vorbele mele mirosind a pâine, a gaz
păstram o gură plină de scuipat
ea a văzut-o, ea s-a speriat
doamna aceea frumoasă cu care o noapte întreagă
m-am plimbat prin dragoste şi automobil, - dispăruse
în locul ei rumega o babă zbârcită şi cu ochelari care
citea de zor pagini din sfânta evanghelie.

sâmbătă, 8 mai 2010

Poemul de sâmbăta asta (55)

Sunt la Sângeorz-Băi, locul care a dat cei mai mulţi scriitori români la mia de locuitori, şi am primit pe surse, special pentru pds, cel mai proaspăt poem născut, iar nu făcut, pe meleagurile acestea. Iată-l:

Florin Partene, La geam

viaţa mea adunătură de vreascuri
e bine să te îndepărtezi
poate după tine vine cineva
să nu treacă cum a mai trecut

dulce şi coapse.
nu desluşesc nimic.
vine dimineaţa.

mă răcesc încet
semnul de la tine creşte
ajunge veste şi aşa vine dimineaţa

viaţa mea ca o nuntă rece
se duce ruşinată
şi după ea să nu poftească să mai vină nimic.

luni, 3 mai 2010

J.M.G. Le Clézio, Peştişorul de aur

Cărţile recente ale lui Le Clézio par rostite de o străină gură şi scrise de o străină mână. Nimic nu leagă Proces verbal de, să zicem, Peştişorul de aur, un soi de Bildungsroman revoltător de politically correct al fetiţei Laïla, arăboaică hilal „din poporul semilunii”, răpită pe când avea şase sau şapte ani de nu se ştie cine şi vândută unei evreice spaniole, care o creşte învăţând-o rudimentele ambelor religii. Romanul e un haloimes de clişee de toate soiurile, de la cele narative până la acelea ale corectitudinii politice, despre un Paris, o Franţă şi un Occident (y compris Statele Unite) văzute prin ochii unei fete hilal care, în drumul ei dinspre anonimat înspre gloria unei cariere de pianistă şi înapoi spre anonimele, dar regeneratoarele origini hilal, bineînţeles că denunţă una câte una toate „pretinsele valori” „psihologice, psihiatrice, religioase sau politice” ale societăţii occidentale de consum (cuvintele ghilimetate sunt ale lui Robbe-Grillet). E un punct terminus trist pentru Le Clézio, care ajunge astfel să celebreze aceeaşi inaderenţă la „pretinsele valori” etc. etc. pe care în punctul origo o abhorase – ba, pentru ca involuţia să fie deplină, ajunge aici pe căile stereotipe ale corectitudinii politice (cel puţin „noii romancieri” predicau în numele Artei...). Tânărul furios care dorea să strige mai tare decât toţi ceilalţi, cum se defineşte singur într-un interviu din "Le Magazine littéraire", sfârşeşte ca băiat de cor cum nu se poate mai disciplinat.
Atunci când formula experimentală a romanelor lui fagocita poetica obiectualistă a noului roman pentru a o întoarce împotriva ei înseşi şi a o transforma într-un paradoxal umanism, Le Clézio era un artist adevărat, capabil să pună limbajul poetic să destructureze ideologia pe care pretinde că se întemeiază şi se preface că o afişează. În schimb, atunci când limbajul poetic e înlocuit de o traducere corectă, dar simplistă a limbajului ideologic al epistemei celui mai recent establishment, Le Clézio e nici mai puţin, dar nici mai mult decât un doctrinar al timpurilor noi, periculos de apropiat uneori de rolul de „toboşar al vremurilor noi”, cu formula propagandistului arhetipal Mihai Beniuc.
Aşa încât sunt acum convins că, pe de o parte, detractorii lui Le Clézio n-au dreptate să-l dispreţuiască (e, totuşi, autorul unora dintre cele mai bune romane franţuzeşti de după război – măcar Proces verbal şi Căutătorul de aur merită acest titlu); după cum ştiu că, pe de altă parte, oricât ar fi cuvântul de tare, cazul lui Le Clézio e acela al unei ratări. Însă o ratare exemplară, mai elocventă decât orice reuşită călduţă. Nu doar pentru că punctul iniţial e situat undeva foarte sus, aproape de polul plus, şi nu numai pentru că e o ratare de Nobel. Ci pentru că e un nemaipomenit studiu de caz despre modul în care, atunci când i se cedează iniţiativa, ideologul devorează întotdeauna artistul. Opera lui e, cinic vorbind, deliciosul proces verbal al unei astfel de ratări exemplare.

sâmbătă, 1 mai 2010

Poemul de sâmbăta asta (54)

Unul dintre poeţii tineri care-mi place mult de tot este Vlad Moldovan. Cu directeţea ei sofisticată, cu naturaleţea ei supravegheată draconic, poezia junelui doctor în Schleiermacher şi iubitor de Oasis atinge la merele fix totul. Da, chiar totul.
Iată:

Vlad Moldovan, Tripon


Încerc să fiu sincer şi

să nu le înfloresc.

Mi-am găsit o spărtură în zid

îmi vine până la umeri

şi pot să scriu comod.

Soarele bate în dreapta mea

cum numai în septembrie poate bate -

o ia pe la spate, trece de ierburi,

se înfiltrează sub pietre.

Sticla de bere stă în stânga mea

nu trebuie să mă întind prea tare

să o apuc.

.

Tocmai a trecut un biciclist

şi după el o maşină.

Văd că gândim în posibilităţi

lumea se pliază domol

pe frumuseţea lor zgrunţuroasă.

.

Nu am multe de spus:

Cred că suntem nişte maimuţe

care învaţă necontenit tehnici.

Tehnici foarte diferite

Şi stranii.

Unii le au cu socializarea.

Alţii fac câte un lucru

şi după aceea

povestesc despre el sau

îl analizează.

E safe.

E pentru schimb.

Un fel de mimetism hilar.

Şi eu fac la fel.

.

Problema mea însă e

că sunt cam sălbatic.

Tehnicile mele nu se potrivesc

cu ale multor oameni.

Nu pot vorbi prea mult

pentru că mă hăpăie imensitatea

din ce în ce mai crudă.

Nu am răbdare să schimb

impresii dar am toleranţă

iar uneori mă tem de

modurile voastre de desfăşurare.

.

Eu aş zice că îs sălbatic

dar nu vreau să epatez şi

nici să exagerez şi dacă

nu sunteţi de acord

aş lăsa de la mine imediat.

.

Sunt o fire molcomă

cam cum sunt câinii scunzi

de pe străduţele mărginaşe.

Puţin băţos dacă mi se permite.

Puţin afectat sau evaziv dacă nu.

Dar credeţi-mă înţeleg

destul de repede ce şi cum

dictează sufleţelul vostru.

.

Uneori , când am stat prea mult singur

mă entuziasmez rău de tot de

ceea ce scriu şi cred că

e ceva nou

din care câţiva or

să ştie ce să facă.

Dar nu sunt sigur aproape niciodată.

Însă sunt extatic

şi mă umple

incredibil din afară

la fiecare milimetru de minunăţie

.

Îmi place muzica şi

îmi place ce e miraculos

sunt multe lucruri cu adevărat miraculoase

- Numai dacă nu le-aş zburătăci

prin cuvintele conştiinţei –

Aşa îmi spun.

Aşa mă îmbărbătez.

.

Ştiu că şi eu, ca o maimuţă,

Ca şi voi, dacă m-aş confrunta

cu experienţele dificile ale vieţii,

dacă m-aş găsi într-o

situaţie de supravieţuire,

mi-aş da arama pe faţă,

adică aş face lucruri

naşpa şi necesare.

Chestii mediocre sau

triste în sinceritatea lor

pe care le-aş uita destul de repede.

Dar nu mi se întâmplă aşa,

şi mă pot considera

extrem de norocos că mă ţine lumea

într-un cocon ciudat

şi că am reuşit până acum

să fentez „greutăţile vieţii” extrem de bine.

.

Din postura asta vă vorbesc.

Ca un Extrasensibil

vă spun că e minunat.

Pentru că aura se arată prea des

într-un zid zdrelit, pe un acoperiş

spulberat de lumina lui septembrie.

Hăt sus în văzduh

Ici şi colo sub streşini.

.

Divinaţia şi liniştea

sunt virtuţi gemene.

Divinaţia şi liniştea

mă leagănă

de când am făcut ochi.

.

Am stat am citit ce am scris

puţin m-a furnicat puţin e ridicol

şi după asta repede am văzut

nucul imens.

Pe trunchiul lui

apusul face ce trebuie.

.

Cred, şi cu asta termin,

că unor oameni

le este dat să fie fericiţi

în singurătatea lor meticuloasă.

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)


"Fără speranţă" (1) "Ghimpl-netotul şi alte povestiri" (1) "Jurnalul unei fete greu de multumit" (2) "Mireasa cu şosete roşii" (1) "Muzeul negru" (1) "negru la albino" (1) "Speranţă abandonată" (1) "Steaua Sudului" (1) "Trei într-o barcă" (1) ”Zbor în bătaia sageții” (1) 47 Îngeri de catifea (1) A.C. Grayling (1) Adela Greceanu (1) Alexandru Muşina (1) Ana Dragu (2) anabasis (1) analogii (1) Andreas Wenning (1) Andrei Oişteanu (1) Angela Marinescu (1) Anii (1) Antologie de poezie şi proză (1) arhitectură ambiental-ecologică (1) arhitectură ambientală (1) Arta Romanului (1) Barbellion (1) Baronul din copaci (2) Basmul Prinţesei Repede-Repede (1) blogosfera (1) blogul de aur (1) Bohumil Hrabal (1) Caitlin Thomas (1) Caius Dobrescu (1) Cartea neliniştirii (1) Cartea tuturor intenţiilor (1) Casele din copaci (1) Centaurul (1) chirnoagă (1) Chris Tanasescu (1) Chrisots Yannaras (1) Claudiu Komartin (2) Club ASTRA (1) Compromisul (1) Conacul (1) Confesiuni (1) Constantin Virgil Bănescu (1) D. Iacobescu (1) Dan Coman (3) Daniel Bănulescu (1) Diana Geacăr (1) Don DeLillo (1) Dylan Thomas (1) ekphrasis într-o frază (1) Ellias Canetti (1) Emil Brumaru (3) Eminescu (2) eros (1) exercitiu de analogie (1) experiment misogin (1) Fântâna lui Julien Ospitalierul (1) feminimalisme (1) Fernando Pessoa (1) filip florian (1) Florin Partene (2) frază despre automutilare (1) Fric (1) Friedensreich Hundertwasser (1) Friedrich Nietzsche (1) Garcia Marquez (1) Gellu Naum (2) Generalul în labirintul său (1) Georgia O' Keefe (1) Gherasim Luca (1) Ghiorghios Seferis (1) Goya (1) Grigore Leşe (1) Horia Roman Patapievici (1) Humanitas (1) Ilarie Voronca (1) Ioan Es. Pop (1) Ion Mircea (1) Ion Monoran (1) ion mureșan (1) Ion Mureşan (3) Ion Negoițescu (1) Ion Zubaşcu (1) Isaac Bashevis-Singer (2) Istoria criticii literare moderne (1) Italo Calvino (1) Iustin Panţa (1) J.J. Rousseau (1) J.M.G. Le Clézio (1) Jeni Acterian (2) Jerome K. Jerome (1) John Berryman (2) John Updike (1) Joseph Brodsky (1) jugendstill (1) Jules Verne (1) jurnal (3) kafka (1) Kiran Desai (1) Lady Lazarus (1) lansare (1) Lawrence tree (1) Leapşă literară (1) Leonid Dimov (1) librăria "Constantin Noica" (1) Limba salvată (1) Liviu Rebreanu (1) loc ideal de refugiu (1) Lucian Raicu (1) Mandiargues (1) Marcin Swietlicki (1) Mariana Marin (2) Marin Mălaicu-Hondrari (2) Mario Vargas Llosa (1) Marius Ianuş (1) Martin Woodside (1) Matei Călinescu (1) Matei Milu (1) Mă numesc Roșu (1) memorii (1) metamorfoza (1) Mihai Eminescu (2) Mihai Ursachi (1) Mihail Medrea (1) Mihail Sebastian (2) Milan Kundera (1) Mircea Cărtărescu (2) Mircea Dinescu (1) mircea ivanescu (1) Mircea Ivănescu (5) Mircea Vulcănescu (1) Moscova - Petuşki (2) Nadejda Mandelştam (1) Nichita Stănescu (4) Nora Iuga (1) O. Nimigean (2) Orhan Pamuk (1) Osip Mandelştam (2) Pampers (1) Pantaleon si vizitatoarele (1) Paul Celan (1) Peştişorul de aur (1) Peter Beagle (1) Petru Aruştei (1) Petru M. Haş (1) poemul de sambata asta (4) Poemul de sâmbăta asta (54) poetii arabi din Spania (1) poeţi mistici (1) poezie (5) poezie italiană din secolul XX (1) poezie populară (1) Praga. (1) premii (1) Previati (1) Probleme personale (1) prozatori cehi (1) proză (2) Radu Vancu (2) recital de poezie (1) remedii contra "uscăciunii preajmei" (1) René Wellek (1) Reverenţa (1) Revista Transilvania (2) roman (13) Romulus Bucur (2) Saadi (1) Salvador Dali (1) Sandro Penna (1) Sara (1) sartre (1) satira (1) Serghei Dovlatov (1) Sibiu (1) Simona Constantinovici (1) Sorin Ilfoveanu (2) spatiu privat (1) Stau in cerdacul tau (1) stilizare (1) Straja Dragonilor (1) Ştefan Agopian (2) Ştefan Aug. Doinaş (1) Ştefan Manasia (1) Teodor Dună (1) The Ship (1) trubadurii (1) Tudor Arghezi (1) Un loc plăcut şi numai al lor (1) Vecinătăţile (1) Venedikt Erofeev (2) Veronica D. Niculescu (1) Victor Ieronim Stoichiţă (1) Vintilă Ivănceanu (1) Virginia Woolf (1) Vlad Moldovan (1) Wittgenstein (1) Zarvă în livada de guave (1)

  ©O carte într-o frază - Template by Dicas Blogger.

SUS