Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944
Sebastian redă foarte bine atmosfera epocii, dar și evoluția sa, pe mai multe planuri: literatura, activitatea de cronicar teatral, relațiile amoroase, prietenii, hobbyurile etc. E o carte care excelează prin luciditate și care atrage atenția mai ales prin relatările despre implicarea câtorva intelectuali în mișcarea legionară și prin reacțiile lor față de intelectualii evrei. Sebastian reușește să-și înțeleagă prietenii, chiar și atunci când aceștia îi întorc spatele sau când își exprimă adversitatea față de etnia din care face parte. Eliade, Nae Ionescu, Camil, Blecher sunt câteva dintre personalitățile ale căror destine se întretaie cu al lui M.S. Admirația față de cursurile lui Nae Ionescu sau față de valoarea lui Eliade și Camil nu-l împiedică să le observe naivitățile sau opțiunile greșite. Foarte bune observațiile, detaliile de atelier despre progresul unor scrieri în proză sau dramatice. Rescrierea romanului pierdut (furat) Accidentul este, la rândul ei, un subiect pasionant.
Postări
cam multe clisee in asa putine cuvinte
reușește să-și înțeleagă prietenii, chiar și atunci când aceștia îi întorc spatele
eu n-am remarcat ca i-ar intelege
nu e un repros (la adresa lui sebastian), nici eu nu i-as fi inteles/ achitat, dar nici el
ce te-a determinat sa scrii asta?
dana... A intelege nu inseamna a achita, a ierta sau a admite erorile. si nici eu nu i-as fi inteles in sensul ala, daca ar fi sa vad lucrurile asa personal. dar, daca ne referim la Eliade, de exemplu, de cate ori accepta sa-l (re)intalneasca, in ciuda atitudinilor jignitoare si a directiei gresite pe care o promoveaza? Acelasi lucru despre relatia cu Camil sau despre cea cu Nae Ionescu... Am folosit verbul a intelege (aproape) cu sensul propriu (a-şi face, a avea o idee clară şi exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe). iata ce m-a determinat sa scriu asta.
nu stiu ce sa spun. indiferent cum ai 'traduce' verbul a intelege trebuie sa existe pe undeva un fel de iertare, un fel de accept pentru punctul respectiv de vedere, macar un i agree to disagree
si mie nu mi s-a parut nici o clipa ca sebastian ii intelege. n-as putea sa dau exemple prea concrete pentru ca am citit cartea acum mai multi ani, dar imi amintesc perfect ca ma gandisem mult la asta in timp ce citeam, daca e corect felul in care vorbeste despre ei. (am ajuns la concluzia ca in fond e indreptatit)
stiu ca la un moment dat spune ca a gasit niste studii din care nae ionescu isi preluase toate ideile, pe eliade il acuza ca nu stiu ce tertipuri a folosit ca sa fuga din tara sau ca sa obtina nu stiu ce catedra (parca, ma rog, imi amintesc clar ca spunea ceva de eliade in care il acuza de lipsa de integratitate, de lasitate, si era o nota de susbsol prin care editorul preciza ca sebastian exgaereaza, ca de fapt primise o bursa sau nu mai stiu ce, si ca oricum avea sa se intoarca in tara...). cu camil petrescu era parca mai balnd, daca "condescendent" poate insemna mai bland decat "acuzator"
cred ca se intalnea cu eliade (si) pentru ca ii era frica sa nu ramana singur, pentru ca astepta niste scuze (si cand astepti niste scuze inseamna ca esti de parere ca cel din fata ta a gresit, deci implicit nu l-ai inteles).
poate ca am cam exagerat cu interpetarile pe marginea textului, fireste nimeni nu stie cum privea sebastian optiunile / gandurile /adversitatea prietenilor (sau fostilor lui prieteni), dar mie nu mi s-a parut ca rezulta de undeva ca 'ar avea o idee clara ' despre ce faceau/ gandeau ei, ca ar 'patrunde cu mintea'. era la umra urmei prea implicat ca sa fie loc de obiectivitate
si mie mi s-a parut ca asta a fost farmecul jurnalului. subiectivismul, pasiunea, acuzele, greselile de interpretare, etc
chestia cu studiile din care se inspirase Nae Ionescu si pe mine m-a surprins si cred ca e vorba de un furt intelectual, din moment ce nu mentiona sursele. am vorbit cu un prieten despre chestia asta si el sustine ca intr-o prelegere se poate face asta, nu e vorba de un studiu științific. in legatura cu notele de subsol, nu stiu cat ajuta. Jurnalul e oricum un text personal, desi au fost recenzii in care s-a pus problema obiectivitatii in cartea lui Sebastian. E clar ca lucrurile sunt redate dintr-o perspectiva personala, e drept, una lucida, dar nu putem sti cat e luciditate și cât e pura literatură (si aici sunt sugestive corecturile, reformulările pe care le face uneori).
in legatura cu ultima remarca, nu cred ca sunt concludente corecturile pe care le face
dc esti scriitor incepi sa tii la felul in care te exprimi
chiar si mie, care nu sunt nici scriitoare si nici nu-mi imaginez ca jurnalul meu va ajunge vreodata pe mainile cuiva, mi se intampla sa-mi vina sa rup o pagina si sa rescriu aceeasi idee doar pentru mi-a trecut prin minte o formulare mai fericita :D
e o chestiune de vanitate, si e perfect normala la un scriitor
problema care se pune nu e dc e literatura pura (clar nu este) ci daca ne putem baza pe ce a scris el acolo pentru a ne face o idee despre cum au fost vremurile alea, despre personalitatea lui eliade/ nae ionescu/ camil petrescu etc
nu stiu ce sa zic de dreptul de a face asta intr-o prelegere. poate e perfect LEGAL sa tii o prelegere si sa nu precizezi sursele atunci pe loc, pt a nu fragmenta discursul, etc, etc, etc, dar n ionescu (mi-a rezultat asta din jurnalul lui sebastian si din al lui jeni acterina) avea aerul ca ideile sunt ale lui. e putin altceva
notele de subsol ajuta ca sa te pondereze, pe tine ca cititor, in cazul in care te lasasesi prins de ce scria acolo, ca de niste adevaruri supreme
dar intr-adevar, e stupid sa se puna "problema obiectivitatii in cartea lui Sebastian", .. e un jurnal
cred ca a fost pusa (doar) de acolitii lui eliade :P
"acolitii lui Eliade" chiar ca suna un pic rautacios... ai dreptate, cam toate referirile la Nae Ionescu pun în evidenţă siguranţa de sine, el e omul care ştie, prin excelenţă, ce se întâmplă în lume. el e omul de care asculta Hitler :)
dacă rupi pagina şi reformulezi ideea se cheamă că eşti un pic scriitoare, deja.
excelenta ideea blogului! mie jurnalul lui sebastian mi se pare grozav ca roman involuntar, cu teme, suprateme si motive epice regasite de autor pe masura ce isi traieste viata si, mai ales, si-o scrie. asta pentru ca sebastian era un romancier destul de inaccompli in momentul cand se apuca de scris jurnalul si e de banuit ca tenteaza o revansa. nu revansa asupra vietii, ci a literaturii. deci nu frustrari si caricaturizari ale lui ionescu, camil sau eliade, ci tehnica literara si descoperirea uimitoare ca viata imita literatura...
@doris mironescu mersi de vizită. de acord cu romanul involuntar, ar fi totuşi interesant de apreciat cate texte din specia jurnal ar putea fi citite ca roman. În Jurnal Sebastian îşi citeşte viaţa şi îşi trăieşte literatura. Nu personalităţile vremii sunt miza, ci propria personalitate, deşi cartea a atras foarte mult atenţia prin prezentarea celor dintâi.
jurnalul lui jeni acterian, de exemplu. l-ai citit?
Jeni Acterian, nu inca
pacat
o sa ma invart pe aici pana cand o citesti si scrii despre ea :P
Bine, uite, promit sa citesc. De indata ce fac rost de carte.
Trimiteți un comentariu