vineri, 25 septembrie 2009

feminimalisme

Îmi trec mâna razant şi teatral peste faţă ca pe un evantai fără membrană pli(s)ată între degete. Îmi las o dâră de umbră suficient de gelatinoasă, dar nu, nu cred că e transpiraţia mea jeleul ăsta cărămiziu-maroniu. Nici nu se mai poate şterge cu mâneca hainei, a intrat deja în circuit. Unii îi spun artă.
Mă enervez. Când te enervezi, pui mâna pe primul lucru care îţi iese în cale, fără discernământ. Iată-mă sustrăgând un mănunchi greoi de conopidă de pe taraba de piatră din piaţă. Întâi îl ţin la piept ca pe un copil de suflet, apoi ca şi când urmează să mă laud cu cel mai frumos obiect - ceva între buchet şi bolovan inflorescent -de mireasă, pe care îl voi arunca de noroc sau de milă cuiva dintr-un grup din spatele meu, isteric, nerăbdător-feminin, care visează prinţul pe cal alb sau speră măcar la un măritiş de convenienţă. Sper să nu lovesc pe nimeni în mod fatal - nu pot avertiza pentru că m-aş da de gol, experimentul meu ar eşua. Plus de asta, atâta lume fojgăie în jurul legumelor, că nu aş putea fi văzută de nimeni, darmite prinsă! O să ziceţi că sunt dură, dar nu pot proba consistenţa femeilor decât prin zgomotul înfundat al conopidei care tocmai a dat de ceva tare. Tare. Feminitatea e un lucru taaaare sprinţar când e vorba de chipurile (era să zic chinurile, dar asta e cu totul şi cu totul altceva) facerii. Aş putea la fel de bine să aud zgomotul împotmolirii în ceva moale, precum o femeie care se deşiră, deşi chiar nu aş vrea, am oroare de rimelul, fardul sau orice altă substanţă care curge. Mie nu mi-e deloc bine nici măcar în propriul sânge -deşi o poetă contemporană afirma exact contrariul. Sper ca cele din spatele meu să fie, totuşi, din carnele şi oasele pe care le ştim -adică acelea ahtiate după shopping şi solar, cremuite până la măduvă cu body lotion- şi, neapărat, cu idei fixe. Multe, complicate, crescute pe trunchiul comun al convingerii că sunt grase. Mai bine aşa decât marmeladă vizuală.
Ce le pot dori cu adevărat femeilor din micul şi nefericitul meu experiment misogin?! Ca pielea de pe umeri să li se resoarbă într-atât, încât claviculele să iasă în relief precum încreţirile scoarţei terestre. Nu-i aşa că la capătul claviculelor ne încheiem atât de cucernic, de matinal şi de maşinal semnul crucii?
Amin.

imagine: Vic Muniz

8 Comentarii:

ana alfianu spunea...

ah ah
ce frumos
răsună conopida bătând pe clavicule ca o sorcovă pe altă sorcovă (mai umană și mai puțin gustoasă).
amin.

camir spunea...

In sfarsit, iti aud vocea proprie :), o voce sfichiuitoare, rafinata, plina.

Teodora Coman spunea...

@ Anamică: sublimezi bufnitura, zgomot surd de-a binelea, printr-o rezonanţă muzicală care nu există: "răsună". Nu ştiu dacă eufemistic sau nu, dar oricum îţi mulţumesc. Consideră postarea asta ca o continuare a discuţiei de pe mess! :)
@ Camir: de-aş fi sigură că asta e vocea mea, aş fi liniştită...

ana alfianu spunea...

da, exact la discuţia noastră de pe mess m-am gândit când am citit postarea...:)
cât despre "răsună" şi rezonanţele sale, ai dreptate...dar tu eşti prinţesă printre cuvinte, nu eu...:)
pupderup.

Teodora Coman spunea...

Ana, chestia cu prinţesa sună ca un Oscar aranjat... :)

ana alfianu spunea...

:)) păi mie-mi place să (re)aranjez lucrurile. nu le las aşa...să hălăduiască după cum le taie capul :P

Teodora Coman spunea...

Să le ordonezi, dar aici e mpsluire curată... :)

Tariff spunea...

Sunt cu soțul meu de 7 ani fără copil, eu și soțul meu am încercat tot posibilul, dar nu am avut niciun rezultat, până când am întâlnit o prietenă de-a mea foarte bună care mi-a povestit despre Dr Dawn acuna și cum a ajutat-o, i-am explicat. totul la Dr Dawn acuna dupa ce am contactat-o ​​pe Whatsapp, a promis ca ma ajuta, mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut perfect, spre surprinderea mea am ramas insarcinata la 2 saptamani dupa ce m-a ajutat si acum am un copil frumos acum, Toate mulțumită Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru o soluție rapidă la problema dvs.
*Daca vrei sa ramai insarcinata.
*Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
*Dacă vrei să vindeci vreo boală.
*Dacă vrei noroc în viața ta.
*Dacă doriți să opriți avortul spontan și altele,
: e-mail { dawnacuna314@gmail.com}
Whatsapp: +2348032246310

Trimiteți un comentariu

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)


"Fără speranţă" (1) "Ghimpl-netotul şi alte povestiri" (1) "Jurnalul unei fete greu de multumit" (2) "Mireasa cu şosete roşii" (1) "Muzeul negru" (1) "negru la albino" (1) "Speranţă abandonată" (1) "Steaua Sudului" (1) "Trei într-o barcă" (1) ”Zbor în bătaia sageții” (1) 47 Îngeri de catifea (1) A.C. Grayling (1) Adela Greceanu (1) Alexandru Muşina (1) Ana Dragu (2) anabasis (1) analogii (1) Andreas Wenning (1) Andrei Oişteanu (1) Angela Marinescu (1) Anii (1) Antologie de poezie şi proză (1) arhitectură ambiental-ecologică (1) arhitectură ambientală (1) Arta Romanului (1) Barbellion (1) Baronul din copaci (2) Basmul Prinţesei Repede-Repede (1) blogosfera (1) blogul de aur (1) Bohumil Hrabal (1) Caitlin Thomas (1) Caius Dobrescu (1) Cartea neliniştirii (1) Cartea tuturor intenţiilor (1) Casele din copaci (1) Centaurul (1) chirnoagă (1) Chris Tanasescu (1) Chrisots Yannaras (1) Claudiu Komartin (2) Club ASTRA (1) Compromisul (1) Conacul (1) Confesiuni (1) Constantin Virgil Bănescu (1) D. Iacobescu (1) Dan Coman (3) Daniel Bănulescu (1) Diana Geacăr (1) Don DeLillo (1) Dylan Thomas (1) ekphrasis într-o frază (1) Ellias Canetti (1) Emil Brumaru (3) Eminescu (2) eros (1) exercitiu de analogie (1) experiment misogin (1) Fântâna lui Julien Ospitalierul (1) feminimalisme (1) Fernando Pessoa (1) filip florian (1) Florin Partene (2) frază despre automutilare (1) Fric (1) Friedensreich Hundertwasser (1) Friedrich Nietzsche (1) Garcia Marquez (1) Gellu Naum (2) Generalul în labirintul său (1) Georgia O' Keefe (1) Gherasim Luca (1) Ghiorghios Seferis (1) Goya (1) Grigore Leşe (1) Horia Roman Patapievici (1) Humanitas (1) Ilarie Voronca (1) Ioan Es. Pop (1) Ion Mircea (1) Ion Monoran (1) ion mureșan (1) Ion Mureşan (3) Ion Negoițescu (1) Ion Zubaşcu (1) Isaac Bashevis-Singer (2) Istoria criticii literare moderne (1) Italo Calvino (1) Iustin Panţa (1) J.J. Rousseau (1) J.M.G. Le Clézio (1) Jeni Acterian (2) Jerome K. Jerome (1) John Berryman (2) John Updike (1) Joseph Brodsky (1) jugendstill (1) Jules Verne (1) jurnal (3) kafka (1) Kiran Desai (1) Lady Lazarus (1) lansare (1) Lawrence tree (1) Leapşă literară (1) Leonid Dimov (1) librăria "Constantin Noica" (1) Limba salvată (1) Liviu Rebreanu (1) loc ideal de refugiu (1) Lucian Raicu (1) Mandiargues (1) Marcin Swietlicki (1) Mariana Marin (2) Marin Mălaicu-Hondrari (2) Mario Vargas Llosa (1) Marius Ianuş (1) Martin Woodside (1) Matei Călinescu (1) Matei Milu (1) Mă numesc Roșu (1) memorii (1) metamorfoza (1) Mihai Eminescu (2) Mihai Ursachi (1) Mihail Medrea (1) Mihail Sebastian (2) Milan Kundera (1) Mircea Cărtărescu (2) Mircea Dinescu (1) mircea ivanescu (1) Mircea Ivănescu (5) Mircea Vulcănescu (1) Moscova - Petuşki (2) Nadejda Mandelştam (1) Nichita Stănescu (4) Nora Iuga (1) O. Nimigean (2) Orhan Pamuk (1) Osip Mandelştam (2) Pampers (1) Pantaleon si vizitatoarele (1) Paul Celan (1) Peştişorul de aur (1) Peter Beagle (1) Petru Aruştei (1) Petru M. Haş (1) poemul de sambata asta (4) Poemul de sâmbăta asta (54) poetii arabi din Spania (1) poeţi mistici (1) poezie (5) poezie italiană din secolul XX (1) poezie populară (1) Praga. (1) premii (1) Previati (1) Probleme personale (1) prozatori cehi (1) proză (2) Radu Vancu (2) recital de poezie (1) remedii contra "uscăciunii preajmei" (1) René Wellek (1) Reverenţa (1) Revista Transilvania (2) roman (13) Romulus Bucur (2) Saadi (1) Salvador Dali (1) Sandro Penna (1) Sara (1) sartre (1) satira (1) Serghei Dovlatov (1) Sibiu (1) Simona Constantinovici (1) Sorin Ilfoveanu (2) spatiu privat (1) Stau in cerdacul tau (1) stilizare (1) Straja Dragonilor (1) Ştefan Agopian (2) Ştefan Aug. Doinaş (1) Ştefan Manasia (1) Teodor Dună (1) The Ship (1) trubadurii (1) Tudor Arghezi (1) Un loc plăcut şi numai al lor (1) Vecinătăţile (1) Venedikt Erofeev (2) Veronica D. Niculescu (1) Victor Ieronim Stoichiţă (1) Vintilă Ivănceanu (1) Virginia Woolf (1) Vlad Moldovan (1) Wittgenstein (1) Zarvă în livada de guave (1)

  ©O carte într-o frază - Template by Dicas Blogger.

SUS