Poemul de sâmbăta asta (45)

După cum probabil că ştiţi deja (vuiesc toate canalele de ştiri occidentale), a fost acordat azi dimineaţă cel mai important premiu de poezie din lume. E vorba, fireşte, de premiul "Lady Lazarus", acordat de juriul blogului "Biographia litteraria"; anul acesta, la prima ediţie, laurii au revenit poetei Diana Geacăr, pentru volumul "Frumuseţea bărbatului căsătorit", publicat la editura "Vinea" în 2009.
Aşadar, Diana Geacăr, Fluturele şi pantofii purpurii

Se spune că o bună parte din materia
din care sunt făcuţi oamenii, Universul şi obiectele
lipseşte. Există un câmp acoperit de maci,
unde poţi fi un personaj
din serialul tău preferat, unde te poţi juca de-a nava spaţială
pe muzica mestecenilor de pe margine
(cunoscută mai ales în lumea oamenilor
adormiţi numai de corul matinal).

Mă aşez în iarba crudă, lângă bobocii de maci şi pălăria de soare,
lăsând impresia rochiilor care
flutură într-un balcon, prinse în cleşti
-modul de a exista prin a aparţine -
că aştept un autobuz fantomă, o omidă răcoroasă.
Mă întind pe spate şi fruntea mea devine
o bărbie vorbitoare; iar peste blocuri
se desfac lanuri de maci – Marea Pată Roşie,
uraganul activ de trei sute de ani pe Jupiter.
Aspiratorul sistemului solar.

Tot ce trebuie este un fluture
care să pornească mecanismul.
Să ajungi acolo unde eşti aşteptată.

Chiar dacă ea şi-a petrecut tot timpul liber în bucătărie,
tu, însetată, ceri doar o cafea. Culegând rochiile din balcon,
mâna ei se deschide pe spatele tău gol, încălzit
- ultimul tău gând va fi cât de mult seamănă
în gesturi cu o iederă timidă.
A pornit fluturele.

Deasupra caselor, unde ştiai că a fost,
cândva şi înainte să pleci, câmpul,
se învolburează particule cărămizii.
Îţi arată şi ea vârtejul, apoi tornada
devine tot mai cuprinzătoare şi ea
îţi spune ceva esenţial, ceva despre tine,
dar tu sufli în cafea cu uimire,
pentru că oricum nu auzi atunci
când lucrează fluturele, iar
de sub casa de vizavi tocmai s-a ridicat
o făptură cu pălărie şi pantofi rubinii.