Peter Beagle, "Un loc plăcut şi numai al lor"

Pentru cei care mai au nevoie de o confirmare a existenţei stafiilor, cartea lui Peter Beagle reprezintă o bună metodă de a pătrunde în lumea lor. Putem vedea că sentimentele ne urmăresc după moarte şi că singurul pericol care ne paşte este uitarea, asta dacă nu suntem destul de încrezători în propriile forţe. Stafiile din cartea aceasta încearcă să-şi lămurească o parte din problemele vieţii, reuşind să le depăşească definitiv. Michael şi Laura formează cuplul cel mai simpatic de stafii îndrăgostite de care am auzit. Vorbind despre propriile vieţi, ei se apropie atât de tare, încât nu se mai pot despărţi. Povestirea are şi aici cunoscutul rol curativ, iar cele două stafii nu sunt singurele personaje care profită de ea. După ce petrecuse ani buni într-un mausoleu, fără să iasă nicio secundă din perimetrul cimitirului, bătrânul Rebeck se îndrăgosteşte, la rândul lui, de o respectabilă doamnă Klapper, venită să-şi viziteze fostul soţ. Cimitirul este, în cartea aceasta, locul unor întâlniri providenţiale, schimbând traiectorii existenţiale care păreau imposibil de modificat. După atâta vreme de trăit în cimitir, Rebeck se teme de lume, crezând că nu se va mai putea integra niciodată. Începe să-i audă pe cei răposaţi şi se împrieteneşte cu un corb, care-i aduce de mâncare. Convingerea că este unica fiinţă vie care vorbeşte cu morţii e însă contrazisă de intervenţia unui alt personaj, Campos, angajat al cimitirului, un tip foarte puternic, cu aparenţă brutală, care îşi riscă locul de muncă ajutându-i pe Michael şi Laura să rămână împreună. E un univers frumos, cu limite flexibile, în care cititorul este lăsat să privească în voie dincolo. Şi asta fără să se sperie niciodată.