Bohumil Hrabal, "Milioanele arlechinului"

"Într-o frază" doar nu ar putea scrie cu adevărat consistent decât Bohumil Hrabal, pontif al frazelor atotcuprinzătoare şi autor al unor proze coleşitoare prin forţă narativă, un extraordinar instinct al dozării efectelor, fie ele comice sau tragice, prin asumarea autoironică a situaţiilor epice şi, nu mai puţin, prin infuzarea discretă, neostentativă, a unor accente satirice şi pamfletare; şi nu e numai cazul mai cunoscutelor sale cărţi (L-am servit pe regele Angliei, Prea zgomotoasa singurătate sau Minunea noastră cea de toate zilele), ci şi a delicat-romanţiosului roman Milioanele arlechinului, provocator subintitulat de autor "basm", o tulburătoare poveste, reconstituită homodiegetic, a unei femei ce ajunge să trăiască, la senectute, într-un azil de bătrâni, fost castel, pe coridoarele căruia se aude permanent bucata muzicală ce dă titlul romanului; în sonurile acestei muzici e proiectat un va-et-vient incitant dinspre un trecut promiţător şi un topos predilect al marilor romancieri cehi (fabuloasa Praga) înspre un prezent impregnat de accente tanatofore şi imagini ale decrepitudinii umane, de la gemetele suferinzilor, sorbiturile, plescăiturile şi râgâielile din sala de mese, până la clinchetele protezelor dentare căzute pe marmura castelelor.