Mihail Medrea, "negru la albino"

Volumul de debut al "tânărului" Mihail Medrea m-a pus pe gânduri din câteva motive. În primul rând pentru că versurile mi se par a nu fi deloc lucrătura unui tânăr debutant - e drept că poetul Mihail Medrea a existat anterior şi sub alte nume -, în al doilea rând pentru că nu înţeleg prea bine cum de atâtea experienţe,  - atâta poveste - pot încăpea în poezie fără să o schimbe decisiv, fără să o altereze, ba dimpotrivă, oferindu-i un echilibru de invidiat. Sau un dublu echilibru, de formă şi de conţinut. De obicei, când aud de poeţi care dăltuiesc poezia - sau limba, sau cuvintele, sau ce se mai poate dăltui de către artiştii nepereche - îmi vine să râd sau râd de-a binelea. Numai că, spre ruşinea mea, citind versurile lui Mihail Medrea, nu m-am putut abţine să mă gândesc exact la chestia cu dăltuirea. Versurile, deşi ciudat de inegale, au un ritm intern care te cucereşte şi care - ca să mă exprim ca în fotbal - face diferenţa. Revenind la ideea cu povestea, cred că e într-adevăr o probă de măiestrie, se vede că întârzierea debutului în volum nu a însemnat timp pierdut, ci căutare continuă, calibrare, autocenzură. Nu cred să fi citit vreodată un volum de poezie care să conţină mai multe istorii de viaţă, prezentate pe larg, nu doar schiţate sau sugerate. Secretul cred că e în fiecare vers în parte sau în structuri de versuri citite ca entităţi separate şi care fragmentează constant povestea. Abia la sfârşit îţi dai seama că ai fost păcălit, că, în ciuda fragmentărilor, ocolişurilor, referinţelor culturale, întreruperilor cu valoare pseudo-aforistică - sau fals-înţelepte - povestea rămâne, că o poţi reface cu un minim efort şi relata ca şi cum ai fi citit o nuvelă sau chiar un roman. Şi, întorcându-te la text, luând-o de la capăt, te miri de fiecare dată că vraja rămâne. Ca să fie şi mai provocator, Medrea ne oferă şi poveste în poveste, incursiuni în memorie sau promisiuni că, dacă vom avea puţintică răbdare, povestea se va schimba radical, într-un joc pe care îl putem continua la infinit, fără niciun risc. Mai ales fără riscul cel mare, plictisul. Mare pişicher al poeziei, acest Medrea...