John Updike, Centaurul

Desi mizeaza pe semnificatia simbolica a centaurului, mie tocmai destinul (prea) omenesc al protagonistului mi se pare a fi adevarata miza. Altfel spus, paralelismul cu zeii, prezenta lor printre oameni, semnificatiile universale ale unor trairi sau sentimente, repetabilitatea etc. ma cam lasa rece in comparatie cu evolutia perspectivei fiului asupra vietii propriului tata. De altfel, daca stau bine sa ma gandesc, e cam dificil de spus cine este adevaratul protagonist al cartii: tatal sau fiul. Daca tatal este suspendat intre cer si pamant, intre iluziile trecutului si suferintele unui prezent prea brutal, fiul descopera pe zi ce trece profunzimi nebanuite ale acestui parinte pe care uneori il iubeste prea mult, iar alteori pare sa il urasca pentru ca imaginea pe care si-a conturat-o despre lume este prea stricta, prea dependenta de cateva principii sau mai degraba idei preconcepute pe care adultul cu suflet de copil le culesese din incercarile vietii. Cel mai mult il doare pe Peter Caldwell faptul ca tatal sau accepta mult prea usor sa fie invins, ca nu se lupta asa cum ar trebui sa o faca si, pana la urma, ca se lasa prea usor prada mortii, pe care o tot anuntase, singur, ani de-a randul. Profesorul George Caldwell pare sa fi aterizat acolo, in oraselul Olinger, dintr-o intamplare nefericita, care-l facuse sa devina dascal intr-o scoala unde, desi multa lume il vorbea de bine, se simtea de fapt chinuit de directorul Zimmerman, un tip care simtea oarecare placere in a-si exprima puterea, care avea o amanta in scoala, pe d-na Herzog si care, in plus, mangaia elevele intr-un mod cam prea evident, de unii colegi si, mai ales, de elevii care radeau de el, urlau in timpul orelor si profitau de toate slabiciunile lui, acei monstri, cum ii placea lui sa-i denumeasca. Caldura familiei, redata foarte bine de copil in secvente narative la persoana I si a III-a, sotia Cassie, care il accepta si il sustine, bunicul Kramer, care locuieste cu ei si, bineinteles, Peter, nu fac decat sa-i adanceasca suferinta, George reprosandu-si in permanenta ca nu este un sot destul de bun si, mai ales, un tata cum ar trebui sa fie. Punandu-si neputincios capul in maini, tatal ii marturiseste, destul de des fiului ca ar fi meritat un parinte mai potrivit si ca el, fiul, stie si poate deja mult mai multe decat a fost capabil sa priceapa tatal, la varsta lui. Cartea urmareste ultima perioada a vietii tatalui - cu scurte incursiuni in trecut - si suferinta fiului, care intelege ca tatal sufera de fapt de o boala aparte, pe care si-a indus-o el insusi si pe care niciun medic din lume nu ar fi fost capabil sa o lecuiasca. Realitatea e prea dura pentru acest om, pentru care nu exista decat o singura solutie de evadare: moartea.