Poemul de sâmbăta asta (54)

Unul dintre poeţii tineri care-mi place mult de tot este Vlad Moldovan. Cu directeţea ei sofisticată, cu naturaleţea ei supravegheată draconic, poezia junelui doctor în Schleiermacher şi iubitor de Oasis atinge la merele fix totul. Da, chiar totul.
Iată:

Vlad Moldovan, Tripon


Încerc să fiu sincer şi

să nu le înfloresc.

Mi-am găsit o spărtură în zid

îmi vine până la umeri

şi pot să scriu comod.

Soarele bate în dreapta mea

cum numai în septembrie poate bate -

o ia pe la spate, trece de ierburi,

se înfiltrează sub pietre.

Sticla de bere stă în stânga mea

nu trebuie să mă întind prea tare

să o apuc.

.

Tocmai a trecut un biciclist

şi după el o maşină.

Văd că gândim în posibilităţi

lumea se pliază domol

pe frumuseţea lor zgrunţuroasă.

.

Nu am multe de spus:

Cred că suntem nişte maimuţe

care învaţă necontenit tehnici.

Tehnici foarte diferite

Şi stranii.

Unii le au cu socializarea.

Alţii fac câte un lucru

şi după aceea

povestesc despre el sau

îl analizează.

E safe.

E pentru schimb.

Un fel de mimetism hilar.

Şi eu fac la fel.

.

Problema mea însă e

că sunt cam sălbatic.

Tehnicile mele nu se potrivesc

cu ale multor oameni.

Nu pot vorbi prea mult

pentru că mă hăpăie imensitatea

din ce în ce mai crudă.

Nu am răbdare să schimb

impresii dar am toleranţă

iar uneori mă tem de

modurile voastre de desfăşurare.

.

Eu aş zice că îs sălbatic

dar nu vreau să epatez şi

nici să exagerez şi dacă

nu sunteţi de acord

aş lăsa de la mine imediat.

.

Sunt o fire molcomă

cam cum sunt câinii scunzi

de pe străduţele mărginaşe.

Puţin băţos dacă mi se permite.

Puţin afectat sau evaziv dacă nu.

Dar credeţi-mă înţeleg

destul de repede ce şi cum

dictează sufleţelul vostru.

.

Uneori , când am stat prea mult singur

mă entuziasmez rău de tot de

ceea ce scriu şi cred că

e ceva nou

din care câţiva or

să ştie ce să facă.

Dar nu sunt sigur aproape niciodată.

Însă sunt extatic

şi mă umple

incredibil din afară

la fiecare milimetru de minunăţie

.

Îmi place muzica şi

îmi place ce e miraculos

sunt multe lucruri cu adevărat miraculoase

- Numai dacă nu le-aş zburătăci

prin cuvintele conştiinţei –

Aşa îmi spun.

Aşa mă îmbărbătez.

.

Ştiu că şi eu, ca o maimuţă,

Ca şi voi, dacă m-aş confrunta

cu experienţele dificile ale vieţii,

dacă m-aş găsi într-o

situaţie de supravieţuire,

mi-aş da arama pe faţă,

adică aş face lucruri

naşpa şi necesare.

Chestii mediocre sau

triste în sinceritatea lor

pe care le-aş uita destul de repede.

Dar nu mi se întâmplă aşa,

şi mă pot considera

extrem de norocos că mă ţine lumea

într-un cocon ciudat

şi că am reuşit până acum

să fentez „greutăţile vieţii” extrem de bine.

.

Din postura asta vă vorbesc.

Ca un Extrasensibil

vă spun că e minunat.

Pentru că aura se arată prea des

într-un zid zdrelit, pe un acoperiş

spulberat de lumina lui septembrie.

Hăt sus în văzduh

Ici şi colo sub streşini.

.

Divinaţia şi liniştea

sunt virtuţi gemene.

Divinaţia şi liniştea

mă leagănă

de când am făcut ochi.

.

Am stat am citit ce am scris

puţin m-a furnicat puţin e ridicol

şi după asta repede am văzut

nucul imens.

Pe trunchiul lui

apusul face ce trebuie.

.

Cred, şi cu asta termin,

că unor oameni

le este dat să fie fericiţi

în singurătatea lor meticuloasă.