sâmbătă, 1 mai 2010

Poemul de sâmbăta asta (54)

Unul dintre poeţii tineri care-mi place mult de tot este Vlad Moldovan. Cu directeţea ei sofisticată, cu naturaleţea ei supravegheată draconic, poezia junelui doctor în Schleiermacher şi iubitor de Oasis atinge la merele fix totul. Da, chiar totul.
Iată:

Vlad Moldovan, Tripon


Încerc să fiu sincer şi

să nu le înfloresc.

Mi-am găsit o spărtură în zid

îmi vine până la umeri

şi pot să scriu comod.

Soarele bate în dreapta mea

cum numai în septembrie poate bate -

o ia pe la spate, trece de ierburi,

se înfiltrează sub pietre.

Sticla de bere stă în stânga mea

nu trebuie să mă întind prea tare

să o apuc.

.

Tocmai a trecut un biciclist

şi după el o maşină.

Văd că gândim în posibilităţi

lumea se pliază domol

pe frumuseţea lor zgrunţuroasă.

.

Nu am multe de spus:

Cred că suntem nişte maimuţe

care învaţă necontenit tehnici.

Tehnici foarte diferite

Şi stranii.

Unii le au cu socializarea.

Alţii fac câte un lucru

şi după aceea

povestesc despre el sau

îl analizează.

E safe.

E pentru schimb.

Un fel de mimetism hilar.

Şi eu fac la fel.

.

Problema mea însă e

că sunt cam sălbatic.

Tehnicile mele nu se potrivesc

cu ale multor oameni.

Nu pot vorbi prea mult

pentru că mă hăpăie imensitatea

din ce în ce mai crudă.

Nu am răbdare să schimb

impresii dar am toleranţă

iar uneori mă tem de

modurile voastre de desfăşurare.

.

Eu aş zice că îs sălbatic

dar nu vreau să epatez şi

nici să exagerez şi dacă

nu sunteţi de acord

aş lăsa de la mine imediat.

.

Sunt o fire molcomă

cam cum sunt câinii scunzi

de pe străduţele mărginaşe.

Puţin băţos dacă mi se permite.

Puţin afectat sau evaziv dacă nu.

Dar credeţi-mă înţeleg

destul de repede ce şi cum

dictează sufleţelul vostru.

.

Uneori , când am stat prea mult singur

mă entuziasmez rău de tot de

ceea ce scriu şi cred că

e ceva nou

din care câţiva or

să ştie ce să facă.

Dar nu sunt sigur aproape niciodată.

Însă sunt extatic

şi mă umple

incredibil din afară

la fiecare milimetru de minunăţie

.

Îmi place muzica şi

îmi place ce e miraculos

sunt multe lucruri cu adevărat miraculoase

- Numai dacă nu le-aş zburătăci

prin cuvintele conştiinţei –

Aşa îmi spun.

Aşa mă îmbărbătez.

.

Ştiu că şi eu, ca o maimuţă,

Ca şi voi, dacă m-aş confrunta

cu experienţele dificile ale vieţii,

dacă m-aş găsi într-o

situaţie de supravieţuire,

mi-aş da arama pe faţă,

adică aş face lucruri

naşpa şi necesare.

Chestii mediocre sau

triste în sinceritatea lor

pe care le-aş uita destul de repede.

Dar nu mi se întâmplă aşa,

şi mă pot considera

extrem de norocos că mă ţine lumea

într-un cocon ciudat

şi că am reuşit până acum

să fentez „greutăţile vieţii” extrem de bine.

.

Din postura asta vă vorbesc.

Ca un Extrasensibil

vă spun că e minunat.

Pentru că aura se arată prea des

într-un zid zdrelit, pe un acoperiş

spulberat de lumina lui septembrie.

Hăt sus în văzduh

Ici şi colo sub streşini.

.

Divinaţia şi liniştea

sunt virtuţi gemene.

Divinaţia şi liniştea

mă leagănă

de când am făcut ochi.

.

Am stat am citit ce am scris

puţin m-a furnicat puţin e ridicol

şi după asta repede am văzut

nucul imens.

Pe trunchiul lui

apusul face ce trebuie.

.

Cred, şi cu asta termin,

că unor oameni

le este dat să fie fericiţi

în singurătatea lor meticuloasă.

6 Comentarii:

ana alfianu spunea...

poezia asta mă face tare fericită...:)

Radu Vancu spunea...

Fericiţi cei pe care poezia îi face fericiţi! :)

mihai d. spunea...

minunat

Radu Vancu spunea...

Aşa-i? E unul dintre poemele "douămiiste" cu care le-aş replica tuturor celor care-i acuză de mizerabilism, pornografie, scatofilie ş.a.m.d. Cred că poemul ăsta aşa de luminos şi de zen le-ar putea închide gura.

Alexandru spunea...

Şi mie-mi place foarte tare poemul ăsta, cu fiecare vers mi-a devenit din ce în ce mai drag, chiar că este despre tot.

(Am recitit de curînd poemele pe care le-ai ales pentru sîmbete, Radu, şi cred că oricine le-ar citi ar rîde de prejudecata aia cu poezia care ar fi o chestie ezoterică, eterată, fără legătură cu ”problemele personale” ale oamenilor. Sigur, nu pare mare lucru, aşa prost cum o spun eu acuma. Şi bănuiesc că nu ţi-ai propus să combaţi astfel de prejudecăţi. Vreau să spun că am citit mereu aici poeme bune la suflet - să mă iertaţi pentru patetisme)

Radu Vancu spunea...

Hehe, e vai de capul nostru, Alexandru, dacă ajung poemele să fie mai bune decât noi! :)
(Ceea ce îmi aduce aminte de un text al lui O. Nimigean care suna cam aşa: "Nu cred că sunt mai importante cărţile decât oamenii. Numai că ăştia nu prea sunt oameni." :P )

Trimiteți un comentariu

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)


"Fără speranţă" (1) "Ghimpl-netotul şi alte povestiri" (1) "Jurnalul unei fete greu de multumit" (2) "Mireasa cu şosete roşii" (1) "Muzeul negru" (1) "negru la albino" (1) "Speranţă abandonată" (1) "Steaua Sudului" (1) "Trei într-o barcă" (1) ”Zbor în bătaia sageții” (1) 47 Îngeri de catifea (1) A.C. Grayling (1) Adela Greceanu (1) Alexandru Muşina (1) Ana Dragu (2) anabasis (1) analogii (1) Andreas Wenning (1) Andrei Oişteanu (1) Angela Marinescu (1) Anii (1) Antologie de poezie şi proză (1) arhitectură ambiental-ecologică (1) arhitectură ambientală (1) Arta Romanului (1) Barbellion (1) Baronul din copaci (2) Basmul Prinţesei Repede-Repede (1) blogosfera (1) blogul de aur (1) Bohumil Hrabal (1) Caitlin Thomas (1) Caius Dobrescu (1) Cartea neliniştirii (1) Cartea tuturor intenţiilor (1) Casele din copaci (1) Centaurul (1) chirnoagă (1) Chris Tanasescu (1) Chrisots Yannaras (1) Claudiu Komartin (2) Club ASTRA (1) Compromisul (1) Conacul (1) Confesiuni (1) Constantin Virgil Bănescu (1) D. Iacobescu (1) Dan Coman (3) Daniel Bănulescu (1) Diana Geacăr (1) Don DeLillo (1) Dylan Thomas (1) ekphrasis într-o frază (1) Ellias Canetti (1) Emil Brumaru (3) Eminescu (2) eros (1) exercitiu de analogie (1) experiment misogin (1) Fântâna lui Julien Ospitalierul (1) feminimalisme (1) Fernando Pessoa (1) filip florian (1) Florin Partene (2) frază despre automutilare (1) Fric (1) Friedensreich Hundertwasser (1) Friedrich Nietzsche (1) Garcia Marquez (1) Gellu Naum (2) Generalul în labirintul său (1) Georgia O' Keefe (1) Gherasim Luca (1) Ghiorghios Seferis (1) Goya (1) Grigore Leşe (1) Horia Roman Patapievici (1) Humanitas (1) Ilarie Voronca (1) Ioan Es. Pop (1) Ion Mircea (1) Ion Monoran (1) ion mureșan (1) Ion Mureşan (3) Ion Negoițescu (1) Ion Zubaşcu (1) Isaac Bashevis-Singer (2) Istoria criticii literare moderne (1) Italo Calvino (1) Iustin Panţa (1) J.J. Rousseau (1) J.M.G. Le Clézio (1) Jeni Acterian (2) Jerome K. Jerome (1) John Berryman (2) John Updike (1) Joseph Brodsky (1) jugendstill (1) Jules Verne (1) jurnal (3) kafka (1) Kiran Desai (1) Lady Lazarus (1) lansare (1) Lawrence tree (1) Leapşă literară (1) Leonid Dimov (1) librăria "Constantin Noica" (1) Limba salvată (1) Liviu Rebreanu (1) loc ideal de refugiu (1) Lucian Raicu (1) Mandiargues (1) Marcin Swietlicki (1) Mariana Marin (2) Marin Mălaicu-Hondrari (2) Mario Vargas Llosa (1) Marius Ianuş (1) Martin Woodside (1) Matei Călinescu (1) Matei Milu (1) Mă numesc Roșu (1) memorii (1) metamorfoza (1) Mihai Eminescu (2) Mihai Ursachi (1) Mihail Medrea (1) Mihail Sebastian (2) Milan Kundera (1) Mircea Cărtărescu (2) Mircea Dinescu (1) mircea ivanescu (1) Mircea Ivănescu (5) Mircea Vulcănescu (1) Moscova - Petuşki (2) Nadejda Mandelştam (1) Nichita Stănescu (4) Nora Iuga (1) O. Nimigean (2) Orhan Pamuk (1) Osip Mandelştam (2) Pampers (1) Pantaleon si vizitatoarele (1) Paul Celan (1) Peştişorul de aur (1) Peter Beagle (1) Petru Aruştei (1) Petru M. Haş (1) poemul de sambata asta (4) Poemul de sâmbăta asta (54) poetii arabi din Spania (1) poeţi mistici (1) poezie (5) poezie italiană din secolul XX (1) poezie populară (1) Praga. (1) premii (1) Previati (1) Probleme personale (1) prozatori cehi (1) proză (2) Radu Vancu (2) recital de poezie (1) remedii contra "uscăciunii preajmei" (1) René Wellek (1) Reverenţa (1) Revista Transilvania (2) roman (13) Romulus Bucur (2) Saadi (1) Salvador Dali (1) Sandro Penna (1) Sara (1) sartre (1) satira (1) Serghei Dovlatov (1) Sibiu (1) Simona Constantinovici (1) Sorin Ilfoveanu (2) spatiu privat (1) Stau in cerdacul tau (1) stilizare (1) Straja Dragonilor (1) Ştefan Agopian (2) Ştefan Aug. Doinaş (1) Ştefan Manasia (1) Teodor Dună (1) The Ship (1) trubadurii (1) Tudor Arghezi (1) Un loc plăcut şi numai al lor (1) Vecinătăţile (1) Venedikt Erofeev (2) Veronica D. Niculescu (1) Victor Ieronim Stoichiţă (1) Vintilă Ivănceanu (1) Virginia Woolf (1) Vlad Moldovan (1) Wittgenstein (1) Zarvă în livada de guave (1)

  ©O carte într-o frază - Template by Dicas Blogger.

SUS