Laxative, diuretice, constipante literare

La sugestia unui guest star (e vorba de un comentariu al Mihaelei Ursa), pornim aici o listă privitoare la unele dintre cele mai intime efecte somatice ale literaturii, la care vă rugăm să adăugaţi şi voi după pofta inimii, a vezicii şi a intestinului gros (sau, după caz, să tăiaţi).

Laxative literare

În categoria asta bănuiesc că ar trebui să intre cărţi care-ţi trec prin sistem la fel de uşor şi de eficient precum iaurturile Activia, lăsându-te uşurat, uşor, aproape imponderabil (sub aspect psiho-somatic, fireşte). Ar putea intra aici poeţi tranzitivi imediat lizibili & delectabili, ludici & inteligenţi, precum Khasis, Leac, Acosmei, Vakulovski, Bodiu; prozatori care te reţin îndelung pe soclul zeului de porţelan, fie pentru că intriga e captivantă – şi atunci e cel mai probabil că citeşti un Chandler, un Clancy, un Block –, fie pentru că ai sub ochi picanterii pe care ai roşi dacă le-ai citi în sânul familiei – şi se poate să nu te mai poţi despinde de plăcerile vinovate ale paginilor lui Miller, Mailer Charles Bukowski. Sunt remediul necesar după texte cu lungi meniuri de mâncăruri, de la Petronius la Sadoveanu, care or fi ele savuroase, dar cad greu la stomac.

Diuretice literare

Aici socotesc că sunt două familii mari de medicaţii: primo, cele care te fac să râzi de te pişi pe tine – de la Caragiale şi Cioran (da, da!) la Daniil Harms şi Venedikt Erofeev; secundo, cele care te aduc în halul în care mai că faci pe tine de groază & cutremurare – Kafka, Ioan Es. Pop. Ba, dacă stau şi mă gândesc bine, ar mai fi şi o a treia ramură - a textelor care-ţi dau o poftă de băut care-ţi scoate din pepeni vezica – din punctul ăsta de vedere, Venedikt şi Es. Pop ar intra, de asemenea, şi aici, alături de Malcolm Lowry şi Ion Mureşan.


Constipante literare

Aici ar putea sta deja amintitele antologii de meniuri pantagruelice ale lui Petronius şi Sadoveanu. Că veni vorba de Pantagruel, referinţa primă poate că e Rabelais, deşi el poate da grave complicaţii – mai întâi cade greu la stomac şi constipă cu tot potolul şi haleala respectivă, după care te face să râzi până te pişi pe tine (da, într-adevăr, trebuia amintit şi mai sus. A se face cuvenita rectificare.) Dintre poeţi, scremere & încleştare a dinţilor asigură cei hiper-reflexivi şi oraculari – Barbu, uneori Blaga, Ioan Alexandru, Ştefan Aug. Doinaş. De asemenea, hiper-intertextualii în genul lui Mircea Ivănescu ori Mircea Cărtărescu. În general, toţi cei care fac transport pe scară prea largă de diverse materii prin corpul literaturii.

Cam asta ar fi lista de plecare. Propun s-o completăm şi s-o vindem prin librării homeopate. Ce ziceţi?