Poemul de sâmbăta asta, 16

E un text de pe la 1750 atât de incorect politic, încât era cât pe ce să nu-l postez. Cer iertare doamnelor şi le asigur că numai interesul filologic pentru sound-ul limbii pohetice de atunci m-a împins la necuviinţa asta. :) Oricum, experienţa ne arată că, în ciuda etimologiei, isteria e preponderent masculină (ce altceva e istoria decât colecţia isteriilor masculine?).

Aşadar, Matei Milu, Asupra istericalilor

O boală nouă ivită,
În modă acum işită,
Stârnită de flocane,
Ce-i zic istericale.
Această patimă grecească
La ţigance este firească.
Iar grecele o au de gingăşii
Să se zbuciume ca d-epilepsii.
Apoi şi din moldovence
Ca să samene a grece,
Şi ele se fac c-ameţescu,
Socotind ca să arate delicate,
Fără pricină, de orice cad leşinate,
Să afumă cu pene
Pe subt nas, ochi şi gene.
Dar spre aceşti patimi vindecari
Ne face gazeta înştiinţari,
De o doftorii ispită,
Acum în public prevestită.
În vreme când năbădaica vine
Să aibă bărbatul un bici bun la sine
Şi la cur să-i deie una sută bine,
Şăptezăci sau noăzăci şi unul la vine,
Cinzăci, şăsăzăci la spati,
Să o umple de sănătati.
Cu aceasta pre mult să folosăscu,
Grece, moldovence să tămăduiescu;
Iar la ţigance să nu ispitească,
Fiind boala la ele firească.