Poemul de sâmbăta asta (27)

Despre poetul despre care-i vorba azi am auzit încă de acum vreo zece-doisprezece ani, de la Mircea Ivănescu. Numele lui, suficient de urmuziano-ionescian încât să-ţi rămână din prima-n minte, eram sigur că nu-l văzusem nicicând, nici în vreo revistă literară, nici pe coperta vreunei cărţi. Ceea ce făcea cu atât mai frapantă aprecierea cu care M.I. se pronunţa despre poezia arădeanului Haş (căci aşa se numeşte; cred că sunteţi de acord cu mine că lui Ionescu, dacă nu chiar şi lui Urmuz, i-ar fi plăcut un poet desemnabil prin hipersemantizabila literă H, cu asociaţii atât de profuze!); şi nu numai despre poezie - Petru M. Haş începuse chiar şi un doctorat despre poezia lui Mircea Ivănescu, scris, se pare, dar nu şi susţinut.
Aşa că m-am bucurat cu atât mai tare când, în tabăra de la Săvârşin de anul ăsta, Vasile Leac mi-a adus din partea poetului Haş o antologie apărută recent la Brumar (cu titlu care nu-mi place - "Lectura de apoi"), cuprinzând aproape toate volumele publicate de el, intruvabile altfel. Şi, ca să compensez cât de cât, pe măsura micuţelor puteri ale blogului nostru, excesiva discreţie a acestui poet pursânge, aşezat chiar de postfaţatorul Caius Dobrescu printre poeţii "de liga întâi" (discreţie de care, parţial, şi el e responsabil - cronica literară ţinută la "Arca" nu ţine loc de poeme publicate în reviste sau de volume apărute la edituri mai vizibile!), o să postez în sâmbăta asta trei poeme.

Aşadar, Petru M Haş

Despre dialog

Constatând că treburile sunt aşa de-ncurcate, poetul hotărî
într-o
bună zi să interpeleze puterea.
Imaginându-şi apoi punct cu punct dialogul său cu puterea,
în
cele
din urmă fu nevoit să-şi dea singur seama că la un astfel de
dialog
puterea n-are cum face faţă.

Cum mi-ar sta mie cântând o oră şi jumătate pe zi, dimineaţa

Îmi dau târcoale prin cameră,
ascultând vocile cartierului, mahalalei.

Ăştia-ntr-o seară,
aşa-ntr-un asfinţit, chiar au să vină
ca să mă devore,
vorbind una-alta, râzând.

Pe urmă-mi zic, Doamne, cum mi-ar sta mie cântând
o oră şi jumătate pe zi, dimineaţa:
HARE KRISHNA HARE KRISHNA
KRISHNA KRISHNA HARE HARE
HARE RAMA HARE RAMA
RAMA RAMA HARE HARE? 'n timp ce
ăstora probabil să nici nu le dea prin cap
vreo metodă de meditaţie, iar sufletul lor
va cădea-n cele mai haioase neamuri
(plante & animale); gata să jubilez la
ce de mai floră şi faună-n
cele din urmă.

Oh, Vyasa,
bătrân şi prost cum sunt
să mă dedau şi la versuri. Doar sinele hărăzit
stă şi se uită la mine, numai piele şi os, stă şi se uită la mine.

O destăinuire a doctorului t.p.

Puteam să fiu un romancier, chiar un
poet, în sfârşit, dacă scriam un roman.
Însă mi-e frică, mi-e frică...
Trebuie să fac şi eu aşa, în fine,
un pas energic în viaţă.

Am fost un tip orgolios, foarte
orgolios, chiar mândru.
Foarte blând desigur, nici nervos, nici feroce.
Vreau să zic, o bestie. Puteai să faci orice
cu mine, dar
eram provocat de ei.