Poemul de sâmbăta asta (49)

Pentru că ieri, în 26, a fost ziua lui Mircea Ivănescu, pentru că în 31 va fi ziua lui Nichita Stănescu, poemul de sâmbăta asta va fi pasajul meu preferat dintr-un amplu poem al celui dintâi scris la cererea celui de-al doilea, căruia îi aparţine şi titlul, de altfel. Un poem gestat de doi mari poeţi, un bruderşaft liric care sper că va cădea bine la aniversară.

Aşadar, Mircea Ivănescu, Lupta dintre îngeri şi nori sau despre trăsnet (fragment)

Stăm într-un volum foarte înalt de timp şi ne spunem că va trece şi asta şi facem câte o scenă cu mulţi actori, învârtindu-se lent prin încăperea înconjurată de o vreme ploioasă.
Şi înţelesul, în vremea aceasta, e doar că trecem de la o stare de spirit la alta. (Şi facem o punere în scenă şi chiar credem un timp că înţelesurile se fac mai reale, dacă le grupăm şi le dăm umbre ca siluetelor iluminate de foc. Şi de fapt numai noi, noi singuri am fost aici, trecând de la o vreme la alta.)