Poemul de sâmbăta asta (40)
Nu ştiu exact unde am debutat - mi-au apărut în noiembrie 2000, absolut simultan, două pagini de poezie, una în "Timpul", alta în "Transilvania". Cei de la revista ieşeană mi-au cerut o poză; n-aveam, şi atunci O. Nimigean, pe care nu-l cunoşteam, mi-a desenat cu "pix de Maastricht", cum scria în legenda anexă, un portret imaginar, dedus de el din natura textelor mele. Peste patru ani, când ne-am cunoscut, n-am fost chiar aşa de surprins să constat că tipul schiţat de el îi semăna ca două picături de apă: pletos, zvelt, figură de anarhist blând - ce mai, exact pe dos faţă de ce eram/sunt eu. Ne strânserăm mâinile, apoi Nimigean mă examină scurt de după ochelarii sapienţiali şi conchise: "Eşti leit portretul meu!". N-am avut inima să-l contrazic.
Ca să-mi spăl cât de cât păcatul de omisiune de autodenunţ, transcriu mai jos una din poeziile mele preferate din nouăzecismul poetic.
Aşadar, O. Nimigean, banda I
numai dumnezeu m-ar putea scoate de-aici dar dumnezeu nu există poezie poezie fir tors din caierul maţelor cuvânt fertilizat de secreţii aură electrică a gonadelor nimeni eşti tu abis baroc ovalul feţei fetei fără faţă tiv strălucitor al golului
n-am crezut niciodată în tine ai fost şi-ai rămas cârja mea de eter în care se sprijină uneori nefiinţa-mi orgolioasă monstrul dospit în vintre crescut de celule ADN-ul stupid
neant proteic, fost-ai de toate ai luat toate chipurile mi-ai făcut cu ochiul tău vid din oglinda în care atât de-ndelung am privit dar şi din coada păunului dar şi dintre pleoapele groase şi roşii căscate între picioarele femeilor
nu te-ai sfiit să-mi fii mamă şi tată iubită şi fiu grădină şi patrie nu ţi-a fost ruşine să te laşi mângâiată în nopţi nesfârşite moale pisică birmană ai fost eu însumi crescută ca o formă perfectă peste forma trupului meu încât am jucat - încercând să te mint şi minţindu-te - rolul zeului
dar eu n-am fost decât clovnul măscăriciul am fost acoperind cu vopsea şi scălâmbăieli moartea şi muţenia aruncând un giulgiu vopsit în culori ţipătoare peste formele trupului tău inexistent
numai dumnezeu m-ar putea scoate de-aici dar dumnezeu nu există există doar crucea plutind în înalturi ca o uriaşă pasăre de pradă
Postări
În sfârşit, Radu, ai postat poemul! Ce poem, într-adevăr! Ce apoteotic a încheiat Ovidiu Nimigean cu imaginea crucii,care se potriveşte leit tabloului lui Dali cu Christ imponderal, căruia nu mai are nevoie să i se vadă faţa...
Proteismul ăsta m-a marcat şi pe mine atunci când am citit pentru prima dată din poezia lui Nimigean.
Da, aşa-i că-i grozav? Ar cam trebui să scoată o antologie cu volumele lui la o editură cu distribuţie - se găsesc aşa de greu, debutul, de exemplu ("Scrieri alese", din '92), a ieşit în... 50 de exemplare...
E excelent poemul, o să-l învăţ pe de rost.
Da, aşa-i. Din păcate,nu ştiu absolut nimic de volumul de debut, în afară de titlu!
@ Cerculeţ: Uite un poem naiv, după modelul poeziilor lui Iv (cum altfel?) cel naiv:
Avantajul Cerculeţului
Cerculeţul îşi învaţă poezia favorită
Şi apoi şi-o poate spune într-o buclă infinită!
@ A ieşit în 50 exemplare, în '92, cum ziceam, şi Nimigean a stabilit un preţ de un milion pe bucată, când salariul mediu era, cred, vreo zece mii de lei. :)
@ Însemnări din subterană comnetariul anterior, normal
Sigur că da, din comentariul tău am aflat, se subînţelege! :) :)
Trimiteți un comentariu