Poemul de sâmbăta asta (24)
Mă întreb uneori dacă n-avea dreptate cel care zicea că e mai bine să turnăm şapă de beton peste Arhivele Securităţii (oare Adam Michnik?). Şi îmi vine întrebarea asta mai ales când citesc poeme precum cel de mai jos - oare tot cu vocea pură cu care rosteşte poemul îşi turna poetul confraţii la Securitate? Sau cum?
Aşadar, Ştefan Aug. Doinaş, şi lasă
şi lasă grâul ce l-am dus la moară
(cu cât mai greu cu atât mai putrescibil)
în miezu-i tandru-consistent să moară
(cu cât mai gri cu atât mai comestibil)
să ragă leii derutaţi de colburi
(cu cât mai crunt cu atât mai incredibil)
din cranii albe să răsară volburi
(cu cât mai lent cu atât mai invizibil)
şi peste noi păianjenul să-şi prindă
(cu cât mai jos cu atât mai intangibil)
firul întins din uşă până-n grindă
(cu cât mai fin cu atât mai invincibil)
ce blând e corpu-n sufletul teribil!
Postări
Poate ideea cu şapa nu e tocmai rea.
Şi, oricum, greu de presupus că se mai poate înfăptui dreptatea, după atâta amar de vreme...
Să ne bucurăm, aşadar, de ceea ce avem.
Mi-au plăcut versurile. Pun şi eu, aici, o bucăţică de stea. Sper că nu e nicio supărare...
„Căzând din cer, luceferii-n cascadă
trecură peste trupul tău, iar tu
curată ai rămas, ca o zăpadă
prin care umbra doar un cântec fu.
Atunci, o stea de aur strălucea
deasupra, peste anotimpul care
curând, curând avea să ni se dea
cu măşti de zgură şi cu fructe-amare.
.........................................
Sărutul, neastâmpăr sfânt al cărnii,
s-a desfăcut, şi cade, şi-l auzi,
aşa cum cade-n pragul nalt al iernii
zăpada crudă din copacii uzi.”
(Ştefan Augustin Doinaş – „Stea tristă”)
Cum să fie cu supărare? Plăcerea e de partea noastră!
eu as vrea sa stiu doar pt a nu-i admira mai mult decat merita. sigur, asta n-ar trebui sa conteze atunci cand e vorba strict de ce au scris.
În "Scrisorile unui geniu balnear", Muşina propunea lustrarea ticăloşilor; dacă ai turnat, stai pe tuşă un număr de ani, fie un lustru (dacă tot e vorba de lustraţie), fie un deceniu, fie mai mult. Dacă eşti cu adevărat bun, literatura ta va reveni după pugratoriul ăsta prin forţa ei internă. Exemplul lui e, bineînţeles, Celine.
Acum, eu chiar nu cred că o jigodie poate scrie literatură extraordinară. Sunt naiv, ştiu, dar cred că, dacă un tip destul de rău poate scrie o literatură destul de bună, totuşi un tip foarte rău nu poate scrie o literatură foarte bună. Nici unul din cei foarte mari nu a fost o jigodie. Aşa că, din punctul meu de vedere, literatura nu riscă să piardă nici un scriitor într-adevăr mare prin lustrarea ticăloşilor.
(Iar Celine nu era foarte rău. Era doar negru-n cerul gurii :) )
Da, Adam Michnik, in Mărturisirile unui disident convertit.
Trimiteți un comentariu