Milan Kundera, "Arta Romanului"

Pornind de la o serie de conferinţe ale lui Husserl pe tema crizei umanităţii europene, Kundera scrie o carte despre roman din perspectiva unui scriitor, a unui autor de romane. Este, spune el, o viziune asupra istoriei romanului care poate fi verificată chiar în textele sale, iar bazele acestei teorii se află în raportarea eului gânditor al lui Descartes - care îl pune pe om singur în faţa universului - la lumea ca ambiguitate a lui Cervantes - care îl pune pe om să înfrunte o mulţime de adevăruri realtive ce se contrazic, adevăruri încorporate în euri imaginare. Văzând parcursul genului ca o veritabilă viziune paralelă asupra Istoriei, Kundera schiţează etapele esenţiale parcurse de roman, de la Jacques fatalistul al lui Diderot (călătorie de-a lungul lumii aparent nelimitate), la dispariţia orizontului îndepărtat şi intrarea în Istorie cu Balzac, la orizontul restrâns până la îngrădire (Madame Bovary), făcând astfel trecerea de la infinitul lumii exterioare la infinitul sufletului, redus, ulterior, la orizontul absurd în care trăieşte personajul kafkian. Pe măsură ce se restrânge spaţiul - sau orizontul -, aventura, prima mare temă a romanului, dispare sau devine propria ei parodie. În romanul modern, crede Kundera, omul nu mai are de combătut monştri imaginari, nici măcar monştrii propriului suflet, ci un singur mare monstru, Istoria. O Istorie care, uneori, ucide romanul, obligându-l să spună certitudini - ca în regimurile totalitare. Or romanul tocmai certitudini nu poate să spună, rolul său fiind acela de a transmite ambiguităţi, perspective multiple, de a pune cititorul să vadă situaţiile ca fiind mult mai complicate decât par, de a evita răspunsurile facile. Iar dacă, în societăţile totalitare, dispare romanul, în lumea actuală, în această unificare a Istoriei, romanul nu mai poate progresa decât împotriva progresului lumii. Capcana reprezentată de viaţă, de lume, se putea rezolva, în trecut, prin permanenta posibilitate de evadare. Prezentul face însă evadarea imposibilă, lumea închizându-se în jurul nostru. Nici măcar evadarea în interior nu mai este posibilă, greutatea eului devenind din ce în ce mai uşoară.