Horia Roman Patapievici, ”Zbor în bătaia sagetii”
M-au atras întotdeauna cărtile despre perioada de formare a unui om, mai ales dacă omul respectiv avea vreo legătură cu scrisul. Citind Zbor în bătaia săgeții, am reintrat în tematica aceasta și, sincer să fiu, am rămas uluit de bogăția de informații pe care le oferă, despre cărți, despre oameni, despre sine, despre definirea omului prin cultură și multe altele. Este o carte în care, de fapt, formarea unui tânăr este doar un pretext. Omul care scrie rândurile respective a depășit demult vârsta formării, și nu mă refer aici la vârsta fizică. În carte se îmbină, cred, două tendințe majore, cea a eseistului, a cititorului asiduu de filosofie, literatură și de multe altele, și cea a prozatorului. Niciuna nu ar fi așa de fascinantă dacă nu ar avea legături directe, explicate sau sugerate la tot pasul, cu lumea reală, cu atmosfera epocii, cu mediul în care trăiește tânărul scriitor, cu locuri și cu oameni la care ne putem raporta în mod concret. Prozatorul Patapievici impresionează atât în pasajele dezvoltate la timpul prezent, cât și în cele memorialistice, pentru că perioada aceasta de formare urmează altor etape de formare sau de descoperire. Sentimente, trăiri, prietenii, călătorii și multe altele se topesc într-o pastă densă modelată, au fur et à mesure, de cultură. Omul trăiește realitatea prin cultură și invers, învățând viața într-un efort constant, într-o resituare periodică a sinelui în raport cu ceilalți. Cartea valorifică scrieri mai vechi, caiete care înregistraseră, cuminți, experiențele anilor trecuți. Scriind despre sine, tânărul se recitește, în același timp, cu referiri exacte la paginile caietelor sale, demonstrând nu doar organizarea foarte bună a materialului, ci și conștiința propriei valori. Caietele completează sau susțin o memorie excelentă - deși nu perfectă, cum își dorește naratorul la un moment dat -, transformându-se, treptat, în cărți. Zbor în bătaia săgeții e una din cărțile care te pun la treabă, fie că e vorba de citit, de scris sau de meditat asupra propriei vieți.
Postări
@Ovidiu Baron:
Am citit cartea asta acum vreo zece ani, nu mi-o mai amintesc bine, sper sa nu spun vreo prostie. Si mie mi se pare ca, dincolo de parcursul personal al d-lui HRP, cartea e interesanta si din punct de vedere sociologic - cred ca poti gasi in ea informatii despre parcursul formativ "standard" posibil in acele vremuri - ma gindesc, de pilda, ca lecturile oamenilor erau pe-atunci destul de asemanatoare, pentru ca, spre deosebire de acum, aveau acces la putine carti. Nu stiu daca asta a avut ca efect o uniformizare a conceptiilor despre cultura, formare intelectuala etc., ar trebui sa recitesc "Zborul..." si alte carti de acceasi factura.
am avut aceeasi senzatie, ca e o carte care te pune la treaba; m-au enervat cei care sustin c-a facut pe desteptul, ca nu trebuia sa-si insire lecturile, bla, bla; intr-adevar e extrem de interesant sa vezi calea de formare din anii respectivi, iar omul patapievici din "zbor" e mai simpatic decat cel din scrierile ulterioare
@Alexandru: da, alegerile erau putine si, paradoxal, generau situatii privilegiate, facand, pana la urma, chiar selectii valorice. numai cei cu adevarat pasionati au facut eforturile necesare unei instruiri serioase beneficiind, uneori, si de prezenta unor mentori pe masura, pe care, ca sa fie povestea si mai frumoasa, a trebuit sa-i convinga mai intai ca merita sa investeasca in ei.
@capricornk13:listele de lecturi sunt importante si luate separat, dar aici nu e vorba de o simpla insiruire, ci de o serie intreaga de alegeri, care duc la rezultate precise. iar atitudinea nu e una aroganta, ci e constructiva, la nevoie e folosita chiar si autocritica sau chiar autoironia.
Trimiteți un comentariu