Poemul de sâmbăta asta, 11
Dacă tot e luna Eminescu, se cade musai să postăm un poem de Nichita, nu? :)
E un poem scurt, ştiut de tare puţini (pentru că Nichita, citat de toţi, e citit de tot mai puţini. Şi cred că tinerii poeţi douămiişti merită respect fie şi numai pentru aceea că au avut mai multă minte decât mai copţii lor predecesori optzecişti şi n-au continuat războiul lor civil care opunea lui Nichita pe Mircea Ivănescu, să zicem; în afară de Stratan şi Coşovei, nu-mi vin în minte alţi doi optzecişti care să-l fi admis pe Nichita, sau şi pe Nichita, ca maestru. Pe când douămiiştii, ca să zic aşa, iubesc şi ochi, şi flori, şi buze, şi morminte. Pentru ei, secesiunea s-a încheiat demultişor. Oricât de mult s-a diluat poezia lui Nichita în anii lui ultimi, şi oricât de dezagreabile au putut fi unele gesturi ale lui, rămân câteva zeci de poeme extraordinare, fără de care poezia română ar pierde ireparabil.)
Aşadar, Nichita Stănescu, A cumpăra un câine
A venit îngerul şi mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga
erau lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine? -
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din sânge ca dintr-o coadă?
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.
Postări
ce frumos îşi făcea de cap golden retrieverul pe care îl avea în locul inimii!
in primul rand, ca sa fie foarte clar, radule: eu sunt ana mica :P si-n al doilea rand, nu cred in ingeri-vanzatori. in inimi latratoare da, aia da.
radu, spune-i la asta mică să tacă când vorbeşte. se ştie doar că toate anele mici au fost mestecate şi înghiţite de un golden retriever.
pai nu, ca daca-s mici nu mai trebuie mestecate, sunt inghitite direct, ca niste pilule amare. si oricum...pe mine nu ma-nghite oricine :P in alta ordine de idei, ce fain era daca vedeati piesa "cum am mancat un caine" de evghenii griskovet, (de-aici de la 74...)
:)
M-am trezit eu să fac pe pacifistul cu poeme de Nichita... :)
De mult mă gândeam la inimă în felul lui Nikita: câinele meu de suflet, animal de rasă şi de pradă. Îmi place şi titlul cărţii lui Carson Mc Cullers: Inima e-un vânător singuratic. De unde se vede că scriitorii au în comun o vocaţie înnăscută de îmblânzitori.
Trimiteți un comentariu